---
title: "Dramatism la cote maxime în primele meciuri ale noii ediții a Ligii Națiunilor! Reprezentativa Țărilor de Jos s-a salvat de la înfrângere în partida cu Germania pe final de meci"
url: https://radiomoldova.md/p/85828/dramatism-la-cote-maxime-in-primele-meciuri-ale-noii-editii-a-ligii-natiunilor-reprezentativa-tarilor-de-jos-s-a-salvat-de-la-infrangere-in-partida-c
published: 2026-09-25T08:25:01Z
language: ro
author: "Radu Galbur"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Dramatism la cote maxime în primele meciuri ale noii ediții a Ligii Națiunilor! Reprezentativa Țărilor de Jos s-a salvat de la înfrângere în partida cu Germania pe final de meci

> Partida Țările de Jos - Germania din cadrul Grupei A2 a Ligii Națiunilor s-a jucat la Amsterdam și a marcat debutul selecționerilor la timona celor două echipe naționale, Xavi Hernández și, respectiv, Jürgen Klopp.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/dc635aee-f2c8-4c5c-955a-c8d6c06e71d3.jpg)

Partida Țările de Jos - Germania din cadrul Grupei A2 a Ligii Națiunilor s-a jucat la Amsterdam și a marcat debutul selecționerilor la timona celor două echipe naționale, Xavi Hernández și, respectiv, Jürgen Klopp.

Meciul s-a terminat la egalitate, scor 1:1. Nemții au marcat în prima repriză prin Felix Nmecha. Olandezii s-au salvat de la înfrângere în prelungirile partidei. Cody Gakpo a egalat în minutul 90+2.

În celălalt meci al grupei, Grecia a învins Serbia în deplasare cu 2:1 după ce a fost condusă cu 0:1. Echipa elenă a marcat golul victoriei în minutul 90+5 prin Anastasios Douvikas.

Norvegia a debutat cu victorie în noua ediție a Ligii Națiunilor. Haaland și compania au învins pe teren propriu reprezentativa Danemarcei cu 3:2. Norvegia a condus cu 2:0 după golurile marcate de Oscar Bobb și Erling Haaland. Danezii a redus din handicap până la pauză prin Mikkel Damsgaard, iar apoi au egalat prin Rasmus Hojlund. Norvegienii au dat, totuși, lovitura de grație în minutul 76, când Haaland a înscris golul victoriei. 

Tot în Liga A a Ligii Națiunilor, echipa națională a Portugaliei a învins la limită reprezentativa Țării Galilor cu 1:0. Singurul gol al meciului a fost marcat de Joao Felix în prima repriză. 

În Grupa 3 din Liga B, Kosovo a învins Irlanda cu 1:0, iar Austria s-a impus în fața Israelului cu 3:1.
