---
title: "Schimbările climatice îi determină pe cercetătorii moldoveni să caute alternative la porumb"
url: https://radiomoldova.md/p/85948/schimbarile-climatice-ii-determina-pe-cercetatorii-moldoveni-sa-caute-alternative-la-porumb
published: 2026-09-27T05:00:00Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# Schimbările climatice îi determină pe cercetătorii moldoveni să caute alternative la porumb

> Schimbările climatice îi determină pe cercetători să caute culturi mai rezistente la secetă. După anii în care porumbul a fost puternic afectat, mai ales în sudul țării, specialiștii de la Grădina Botanică Națională readuc în atenție plante cultivate cândva pe meleagurile noastre. Meiul, meiul italian și amarantul sunt testate ca posibile alternative la porumb, atât pentru boabe, cât și pentru furaje.

[Video](https://www.youtube.com/embed/d8vLC0O2SYo)

Schimbările climatice îi determină pe cercetători să caute culturi mai rezistente la secetă. După anii în care porumbul a fost puternic afectat, mai ales în sudul țării, specialiștii de la Grădina Botanică Națională readuc în atenție plante cultivate cândva pe meleagurile noastre. Meiul, meiul italian și amarantul sunt testate ca posibile alternative la porumb, atât pentru boabe, cât și pentru furaje.

![TRM](https://storage.radiomoldova.md/images/db506b40-d9c0-44ca-8507-eaf222175fd4.jpg)

*Sursa: TRM*

![TRM](https://storage.radiomoldova.md/images/42152898-0de8-477a-ab72-d96291a7ba83.jpg)

*Sursa: TRM*

Timp de aproximativ zece ani, cercetătorii au testat aproape o sută de varietăți de mei pentru a vedea cât de bine se adaptează la condițiile din Republica Moldova, în special la secetă. Meiul se dezvoltă într-o perioadă mai scurtă și poate fi recoltat la începutul lunii septembrie. În plus, are nevoie de mai puțini fertilizanți și este mai puțin afectat de boli și dăunători.

![TRM](https://storage.radiomoldova.md/images/d4f0d07b-2902-42f8-9dbd-d416aa85ca69.jpg)

*Sursa: TRM*

*„Dacă mai înainte, odată la trei sau cinci ani aveam secete, atât hidrologice cât și atmosferice, acum, după cum vedem, s-a acutizat. Era pusă problema ca porumbul din partea sudică a țării să nu mai fie cultivat și de aceea noi am revenit la culturile uitate, dar tradiționale. Aceste boabe pot fi folosite și în panificație, deoarece meiul nu conține gluten, ceea ce poate fi folosit în hrana copiilor”*, explică Victor Țiței, doctor în științe biologice. 

Pe loturile experimentale sunt testate și varietăți adaptate zonelor aride, printre care meiul italian. La unele forme de mei italian au fost obținute circa 15 tone de substanță uscată la hectar.  

*„Circa 35 de procente mai puțină apă ar trebui pentru un kilogram de miei, comparativ cu cel de porumb, în condițiile de secetă”*, subliniază Victor Țiței.

Mai multe despre impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii și soluțiile pe care le caută fermierii, aflați în emisiunea „Pământ și Oameni”, difuzată în fiecare duminică, de la ora 14:00, la Moldova 1.

**CITIȚI ȘI:**

- [Autorizare mai rapidă pentru energia verde: Parlamentul a aprobat, în prima lectură, proiectul privind zonele speciale pentru centralele eoliene și solare](https://moldova1.md/p/86074/autorizare-mai-rapida-pentru-energia-verde-parlamentul-a-aprobat-in-prima-lectura-proiectul-privind-zonele-speciale-pentru-centralele-eoliene-si-so)

- [„Un an relativ bun”: Producătorii de mere, nuci și struguri se așteaptă la prețuri care să îi bucure](https://moldova1.md/p/85986/-un-an-relativ-bun--producatorii-de-mere-nuci-si-struguri-se-asteapta-la-preturi-care-sa-ii-bucure)

- [R. Moldova se află printre primii 20 de exportatori globali de prune, nuci, cireșe, caise, rapiță, mere și struguri](https://moldova1.md/p/63033/r-moldova-se-afla-printre-primii-20-de-exportatori-globali-de-prune-nuci-cirese-caise-rapita-mere-si-struguri)

- [Recoltă de mere mai bogată în acest an: „Estimăm că vom exporta cu cel puțin 30% mai mult în 2026”](https://moldova1.md/p/84777/recolta-de-mere-mai-bogata-in-acest-an--estimam-ca-vom-exporta-cu-cel-putin-30-mai-mult-in-2026-)

- [Recoltă mai bogată de mere în R. Moldova, dar cu pierderi provocate de grindină](https://moldova1.md/p/83283/recolta-mai-bogata-de-mere-in-r-moldova-dar-cu-pierderi-provocate-de-grindina)

- [Festivalul Strugurelui la Cimișlia: Producătorii locali și-au prezentat recolta](https://moldova1.md/p/34360/festivalul-strugurelui-la-cimislia-producatorii-locali-si-au-prezentat-recolta)
