---
title: "Un singur profil pentru toate ajutoarele financiare: Ce trebuie să știe agricultorii despre „Registrul Fermierilor”"
url: https://radiomoldova.md/p/86120/un-singur-profil-pentru-toate-ajutoarele-financiare-ce-trebuie-sa-stie-agricultorii-despre-registrul-fermierilor-
published: 2026-09-29T09:00:00Z
language: ro
author: "Liubomir Guțu"
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# Un singur profil pentru toate ajutoarele financiare: Ce trebuie să știe agricultorii despre „Registrul Fermierilor”

> Fermierii din Republica Moldova vor dedica mai puțin timp birocrației și completării dosarelor pentru subvenții sau fonduri europene. Odată cu lansarea „Registrului Fermierilor”, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, vor avea acces digitalizat, transparent și simplificat la toate apelurile de finanțare.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/5773f42d-6670-4007-8b44-2befb595870c.jpg)

Fermierii din Republica Moldova vor dedica mai puțin timp birocrației și completării dosarelor pentru subvenții sau fonduri europene. Odată cu lansarea „*Registrului Fermierilor*”, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, vor avea acces digitalizat, transparent și simplificat la toate apelurile de finanțare.

Potrivit autorităților, *„Registrul Fermierilor*” a fost creat pentru a simplifica procedurile de înregistrare și centralizare a datelor din sistemele de stat referitoare la evidența producătorilor, producția agricolă, exploatații, active, precum și la suprafețele de teren deținute sau lucrate de agricultori.

*„Acest sistem va ușura considerabil munca Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) și a altor autorități implicate în verificarea corectitudinii plăților. Pe de altă parte, va fi mult mai simplu și pentru fermieri atunci când vor aplica pentru sprijin financiar din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și a Mediului Rural*”, a declarat Ina Butucel, secretară generală adjunctă a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), la emisiunea [„Bună dimineața”](https://moldova1.md/s/ro/1) de la Moldova 1, ediția din 29 septembrie.

Lansarea acestui sistem unic de evidență a agricultorilor și a plăților reprezintă o condiție a Uniunii Europene, fiind o practică standard în statele membre.

Odată înregistrat, fermierul primește un număr unic pe care îl va folosi de fiecare dată când intenționează să depună o cerere de sprijin la AIPA. Odată salvată în registru, informația rămâne accesibilă pentru apelurile viitoare.

*„Odată introduse datele de identificare, anumite câmpuri se vor completa automat prin preluarea informațiilor din sistemele existente, ceea ce va simplifica substanțial procesul de depunere a cererilor. Fermierul nu va mai fi nevoit să facă drumuri repetate și să prezinte aceleași acte de fiecare dată când aplică pentru o măsură nouă de sprijin financiar*”, a precizat Ina Butucel.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/2613eae0-0a41-4e93-8b2e-ab2306df15f8.jpg)

**Circa 19 miliarde de lei pentru domeniul agricol, până în 2030**

Un alt scop al *„Registrului Fermierilor”* este să ajute statul să determine numărul efectiv de agricultori activi din Republica Moldova.

*„Aici vorbim despre acei fermieri care au actele în regulă, sunt înregistrați la Agenția Servicii Publice, au o formă organizatorică stabilită, dețin terenuri și animale înregistrate. Este un proces de asigurare a transparenței, precum și a coerenței informațiilor deja existente în sistemele din Republica Moldova”*, a explicat Ina Butucel.

Guvernul își propune ca, până în anul 2030, să aloce circa 19 miliarde de lei pentru susținerea dezvoltării agriculturii și a mediului rural. Pe măsură ce volumul ajutoarelor va crește, înregistrarea în noul sistem devine esențială și obligatorie pentru majoritatea agricultorilor.

*„Având în vedere că, în perspectivă, Republica Moldova va accesa instrumentele și mijloacele financiare disponibile în Uniunea Europeană pentru sectorul agricol, registrul devine un instrument absolut necesar. Pe de o parte, fermierul are toată informația actualizată într-un singur profil și cabinet personal, iar pe de altă parte, autoritățile publice au acces la date pentru a efectua verificările mai rapid și pentru a reduce timpul de procesare a documentelor”*, a precizat reprezentanta MAIA, la postul public de televiziune.

Potrivit Inei Butucel, grupul-țintă al acestui registru îl constituie fermierii care intenționează să solicite ajutoare de stat. Cu toate acestea, pe termen lung, toți agricultorii sunt încurajați să își creeze un cont personal.

*„Înregistrarea în registru este o condiție obligatorie pentru fermierii care solicită sprijin financiar. În schimb, pentru cei care consideră că într-un an sau altul nu vor accesa aceste fonduri, obligativitatea înregistrării nu este atât de strictă”*, a punctat secretara generală adjunctă a MAIA.

Pentru ca un număr cât mai mare de agricultori să afle despre această platformă, autoritățile planifică inițierea unei campanii naționale de informare privind operaționalizarea și necesitatea introducerii datelor în „*Registrul Fermierilor*”.

Concomitent, producătorii agricoli se pot adresa organizațiilor teritoriale de profil pentru a beneficia de consultanță gratuită la înregistrare.

***

Sistemul unic de evidență a fermierilor și a plăților oferite a fost lansat pe 28 septembrie. Unul dintre principalele avantaje ale registrului îl reprezintă accesul la fondurile Uniunii Europene, acest instrument fiind obligatoriu în toate statele membre ale UE pentru toți fermierii care doresc să obțină resurse financiare prin Politica Agricolă Comună (PAC).

*„Registrul Fermierilor”* va deveni pe deplin operațional începând cu luna octombrie, odată cu lansarea recepționării cererilor pentru apelurile de finanțare deschise.

**CITIȚI ȘI:**

- [Acces direct la fondurile europene: „Registrul Fermierilor”, platforma obligatorie pentru subvențiile agricole, lansat în R. Moldova
](https://moldova1.md/p/86343/acces-direct-la-fondurile-europene--registrul-fermierilor--platforma-obligatorie-pentru-subventiile-agricole-lansat-in-r-moldova)

- [Subvenții în avans în locul celor post-investiționale: Autoritățile modifică politicile de sprijin pentru agricultori](https://moldova1.md/p/76485/subventii-in-avans-in-locul-celor-post-investitionale-autoritatile-modifica-politicile-de-sprijin-pentru-agricultori)

- [Peste 2.240 de fermieri au depus cereri pentru compensarea accizelor la motorină](https://moldova1.md/p/77569/peste-2-240-de-fermieri-au-depus-cereri-pentru-compensarea-accizelor-la-motorina)
