---
title: "LIVE TEXT | Fotbal | Liga Națiunilor: Republica Moldova - Insulele Feroe. După prima repriză, „tricolorii” sunt conduși cu 0-1"
url: https://radiomoldova.md/p/86160/live-text--fotbal--liga-natiunilor-republica-moldova--insulele-feroe-dupa-prima-repriza--tricolorii-sunt-condusi-cu-0-1
published: 2026-09-29T15:17:35Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# LIVE TEXT | Fotbal | Liga Națiunilor: Republica Moldova - Insulele Feroe. După prima repriză, „tricolorii” sunt conduși cu 0-1

> Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova joacă al doilea meci din noua ediție a Ligii Națiunilor UEFA. „Tricolorii” întâlnesc reprezentativa Insulelor Feroe pe stadionul Zimbru din Chișinău. Meciul a început la ora 19 și este transmis în direct și în exclusivitate de postul național de televiziune Moldova 1. Vă invităm să urmăriți pe site-ul nostru transmisiunea în format text a acestei partide.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/4ab3bc73-5498-4cf2-a43b-db412742574e.jpg)

Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova joacă al doilea meci din noua ediție a Ligii Națiunilor UEFA. „Tricolorii” întâlnesc reprezentativa Insulelor Feroe pe stadionul Zimbru din Chișinău. Meciul a început la ora 19 și este transmis în direct și în exclusivitate de postul național de televiziune Moldova 1. Vă invităm să urmăriți pe site-ul nostru transmisiunea în format text a acestei partide.

## Final de repriză

Prima repriză s-a încheiat. Republica Moldova este condusă cu 0-1 de Insulele Feroe în Liga Națiunilor.

## Ocazie Republica Moldova

Oleg Reabciuk a centrat de pe banda stângă în careu, iar Petru Popescu a lovit mingea cu capul și a trimis-o pe lângă poartă.

## Ocazie Republica Moldova

Danila Forov a tras la poartă, însă s-a opus fundașul Andrias Edmundsson, care a blocat mingea aproape de linia porții.

## Gol Insulele Feroe

Viljormur Davidsen a transformat lovitura de la 11 metri.

## Penalty pentru Insulele Feroe

Dmitri Mandrîcenco a faultat un adversar în careu și arbitrul a dictat penalty.

## Statistica de până acum

Suntem la mijlocul primei reprize, iar Republica Moldova are o posesie a balonului de 67%. Conduce și la numărul de șuturi:  5-0.

## Ocazie Republica Moldova

Vladimir Fratea pătrunde în careu și șutează, dar mult peste poarta feroezilor.

## Ocazie Republica Moldova

Victor Stînă a șutat din afara careului, iar balonul, deviat, a zburat pe deasupra porții.

## Meciul a început

Partida Republica Moldova - Insulele Feroe din Liga C, al 3-lea eșalon al Ligii Națiunilor, s-a început pe stadionul Zimbru din capitală.

## Echipele apar pe teren

Cei 22 de fotbaliști au ieșit din tunel și și-au făcut apariția pe gazon. Urmează să fie intonate imnurile celor 2 state.

## Meciurile directe

Naționalele Republicii Moldova și Insulelor Feroe au jucat 4 meciuri directe până acum: 

Republica Moldova – Insulele Feroe 1-1, 25 martie 2021. Preliminariile Campionatului Mondial 2022; 

Insulele Feroe - Republica Moldova 2-1, 7 septembrie 2021. Preliminariile Campionatului Mondial 2022; 

Republica Moldova – Insulele Feroe 1-1, 24 martie 2023. Preliminariile EURO 2024; 

Insulele Feroe – Republica Moldova 0-1, 10 septembrie 2023. Preliminariile EURO 2024

## Echipa de arbitri

Meciul va fi deservit de o brigadă de arbitri din Austria. Julian Weinberger va fi arbitrul principal, Andreas Heidenreich și Maximilian Kolbitsch sunt asistenții lui, iar Stefan Ebner este al 4-lea oficial.

## Startul în noua ediţie a Ligii Naţiunilor

Republica Moldova, a cărei selecționer este Lilian Popescu, a debutat cu o înfrângere. Acum 3 zile, "tricolorii" au cedat cu 0-2 pe terenul Slovaciei. 

Insulele Feroe, conduse de selecționerul Eyðun Klakstein, au început competiția cu o remiză. Au încheiat la egalitate meciul cu Kazahstanul de pe teren propriu, scor 1-1.

## Loturile celor două echipe

Naționala Republicii Moldova începe meciul cu următorii jucători: 12. Dumitru Celeadnic - 16. Danila Forov, 5. Cătălin Cucoș, 18. Iurie Iovu, 6. Mihail Gherasimencov, 2. Oleg Reabciuk - 4. Vladislav Baboglo, 11. Victor Stînă, 14. Vladimir Fratea - 15. Petru Popescu, 21. Dmitri Mandrîcenco. Formula tactică 5-3-2. 

Selecționata Insulelor Feroe începe partida cu următorii jucători: 1. Mathias Lamhauge - 4. Samuel Chukwudi, 16. Gunnar Vatnhamar, 5. Andrias Edmundsson - 19. Jann Benjaminsen, 22. Mattias Hellisdal, 21. Geza Dávid Turi, 3. Viljormur Davidsen - 10. Áki Samuelsen, 17. Adrian Justinussen, 20. Hanus Sørensen. Formula tactică 3-4-3.
