--- title: "O samă de cuvinte | După „supat”: surparea limbii și supușenia lexicală" url: https://radiomoldova.md/p/86944/o-sama-de-cuvinte--dupa-supat--surparea-limbii-si-supusenia-lexicala published: 2026-10-10T07:58:10Z language: ro author: "Dan Alexe" section: "Cultură" source: radiomoldova.md --- # O samă de cuvinte | După „supat”: surparea limbii și supușenia lexicală > Numai ce-am supat (a supa = a cina) ieri seară, că mi-a trecut pe sub ochi („subochi”?) această oroare grafică: Academia Română a introdus în DOOM 3, dicționarul acela care-și merită acronimul (doom e în engleză = pieire, pierzanie, iar DOOMsday este ziua Judecății de Apoi) presupusul regionalism suspect: „supat” (sub_pat, pentu cine n-a priceput), ba chiar aflăm că ar fi substantiv neutru, cu pluralul monstruos: „supaturi”. ![](https://storage.radiomoldova.md/images/505c98c5-0d51-425b-80d1-67e3e5702977.jpg) Numai ce-am supat (a supa = a cina) ieri seară, că mi-a trecut pe sub ochi („subochi”?) această oroare grafică: Academia Română a introdus în DOOM 3, dicționarul acela care-și merită acronimul (doom e în engleză = pieire, pierzanie, iar DOOMsday este ziua Judecății de Apoi) presupusul regionalism suspect: „supat” (sub_pat, pentu cine n-a priceput), ba chiar aflăm că ar fi substantiv neutru, cu pluralul monstruos: „supaturi”. [Audio: https://trm.blob.core.windows.net/photos/014c2e98-ff1b-4806-b45c-a9f67e72f8f6.jpg](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2026/10/10/O-sam-de-cuvinte-supat-i-subra.m4a/playlist.m3u8) Carevasăzică, cinovnicii anonimi ai Academiei, aceia vinovați de toate ororile și erorile din DOOM, au decis că „supat” ar fi un cuvânt onorabil, de pus în dicționar! Acum, e mare scandal de câteva zile încoace pe rețelele sociale, între pe de o parte masa răzvrătiților și de cealaltă un grup de snobi care apără trista vocabulă, invocând pedant „dicționarul lui Scriban”, unde e găsită această oroare grafică, reprodusă periodic de atunci încoace. Da, e adevărat, în 1939, găsim la Scriban și „supat” (cu utilizare regională/familiară, zice el), dar chiar și cu acel pretins plural: „supaturi”. Însă oportuniștii care sar cu acest exemplu dubios uită că el provine din lucrarea unui om fantasc, care propunea și modificarea ortografiei, după un sistem „fonetic” imaginat de el, sistem care n-ar fi notat articolul hotărât -l și care propunea introducerea literelor ŭ și ĭ, folosite anterior sporadic în sec. XIX. De altfel, lexiconul cu pricina din 1939, publicat la Iași, chiar purta titlul: «Dicționaru limbiĭ româneștĭ», fără articolul hotărât -l. Așa încât, „supat” nu este un cuvânt, ci o locuțiune rău scrisă bazată pe mărturia unui lingvist interbelic fantezist care, din fericire, n-a apucat să-și pună în practică sugestiile și care e încă luat drept autoritate. Alți snobi, sau pur și simplu oameni obișnuiți, care nu mai știu azi cum să vorbească, dar s-au resemnat cu supușenia lexicală, apără (unii poate doar ca să pară interesanți), venind cu eternă scuză că „limba evoluează”, că „greșelile de ieri vor fi regulile de mâine” etc... mă rog, obișnuitele clișee leneșe, fără măcar să vadă contradicția dintre delăsare și reguli rigide. Căci pe de altă parte, aceiași funcționari academici ne-au impus câteva dintre cele mai absurde noi reguli, de nu mai știe omul de rând cum să scrie. Iar delăsarea tocmai în asta constă (inclusiv în capul funcționarilor academici care ne-au îngreunat deja ortografia): o confuzie totală între realitatea și natura feluritelor straturi ale limbii. Limba e văzută de ei pe de o parte ca o masă amorfă de cuvinte care ar merita chipurile menționate în egală măsură, în rubrici egale în sfintele dicționare „oficiale” și în același timp ca un sistem de reguli decise de sus, în funcție de evoluțiile politico-administrative. Limba a ajuns să nu mai fie acum definită și șlefuită de creatorii care lucrează cu cuvântul și care se pricep să se joace inovator și poetic cu sintaxa și morfologia, ci e decisă în cabinete academice și ministeriale. Ce nu pricep, iarăși, dumnealor este realitatea ierarhiei lingvistice și relevanța accidentului. Astfel, faptul că un cuvânt scâlciat și rău ortografiat a fost, prin cea mai mare întâmplare, notat la un moment dat (de zisul Scriban), ei bine: asta nu-i acordă vorbei respective o diplomă de valabilitate și un certificat de existență în spectrul lingvistic acceptabil. Doar accidentul a făcut să fie notat acest „supat”… pentru că, la fel de bine, lexicograful de atunci putea să noteze „subraț” și „supernă”… Dar iată că unii se mulțumesc cu eternul argument al autorității, ca atunci când răposatul lingvist Iorgu Iordan, în timpul comunismului, în studiile și dicționarele și regulile sale rigide, a impus pronunția „clovn” pentru clown, care astăzi a ajuns să fie atât de obligatorie instituțional, încât corectorii editurilor îți schimbă clown în clovn automat și fără să gândească (de „uichend” încă nu s-au atins). Singura scuză a călăilor limbii ar fi că trebuie să arate din când în când o anumită activitate și urme de viață prin birourile acelea ale dumnealor. În romanul distopic «1984» al lui Orwell avem un personaj, Syme, un filolog care lucrează la Dicționarul Newspeak (Ediția a XI-a). Munca lui principală este să vâneze în dicționare și să distrugă sistematic cuvintele vechi/„învechite”. Contabilii noștri care lucrează la DOOM fac invers: salvează orice hidoșenie menționată vreodată și ți-o oferă la același nivel cu vorbele tată, mamă, cal și gogoașă, aruncându-ne într-o ceață permanentă și care derutează periodic vorbitorul, atât creativ cât și comunicațional. Asta mi-amintește că și eu notasem odinioară vorba „subraț”, ba chiar locuțiunea adverbială „la subraț” (sau pronunțat împreună „lasubraț”, ca în: „și-a dat lasubraț” cu parfum etc.)... E frecventă, nu văd de ce n-ar fi acceptată in dicționar… „Subraț”!…