---
title: "„Ceban e de acord cu dronele rusești, dar nu cu cele moldovenești”: Reacție dură a lui Grosu după criticile primarului capitalei"
url: https://radiomoldova.md/p/87112/-ceban-e-de-acord-cu-dronele-rusesti-dar-nu-cu-cele-moldovenesti--reactie-dura-a-lui-grosu-dupa-criticile-primarului-capitalei
published: 2026-10-12T14:21:19Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# „Ceban e de acord cu dronele rusești, dar nu cu cele moldovenești”: Reacție dură a lui Grosu după criticile primarului capitalei

> Ideea de a produce drone în Republica Moldova este criticată de primarul Chișinăului, Ion Ceban. După ce a acuzat recent guvernarea că nu întreprinde măsuri pentru protecția cetățenilor în fața dronelor și rachetelor rusești, Ion Ceban susține acum că dezvoltarea unei astfel de industrii ar putea transforma țara într-o țintă. În replică, președintele Parlamentului, Igor Grosu, îl acuză pe primarul capitalei că promovează narative favorabile Rusiei.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/77946e72-2992-491c-87fb-071e7785967f.jpg)

Ideea de a produce drone în Republica Moldova este criticată de primarul Chișinăului, Ion Ceban. După ce a acuzat recent guvernarea că nu întreprinde măsuri pentru protecția cetățenilor în fața dronelor și rachetelor rusești, Ion Ceban susține acum că dezvoltarea unei astfel de industrii ar putea transforma țara într-o țintă. În replică, președintele Parlamentului, Igor Grosu, îl acuză pe primarul capitalei că promovează narative favorabile Rusiei.

Disputa a pornit după ce Igor Grosu [a anunțat](https://moldova1.md/p/87287/r-moldova-vrea-sa-produca-drone-pentru-propriile-necesitati-igor-grosu-anunta-modificari-legislative) că Republica Moldova ar putea începe să producă propriile drone, autoritățile urmând să modifice legislația pentru a permite acest lucru. 

Potrivit spicherului, dronele ar putea servi atât pentru apărarea R. Moldova, cât și în agricultură sau în situații de urgență.

Anunțul a fost criticat de Ion Ceban, care a avertizat că producerea dronelor ar putea transforma Republica Moldova într-o țintă. 

Primarul a cerut ca inițiativa să fie discutată public înainte de a fi votată în Parlament.

Totuși, pe 3 octombrie, la scurt timp după ce șase rachete și drone rusești au survolat ilegal spațiul aerian al țării, iar cinci dintre ele s-au prăbușit în patru raioane provocând incendii și pagube materiale, primarul Ion Ceban a acuzat guvernarea că nu ia măsuri pentru siguranța cetățenilor.

*„Orice producție de drone pe teritoriul nostru ne expune direct și poate fi calificată imediat drept țintă”*, a declarat Ceban.

**Grosu îl acuză pe Ceban că face jocul Rusiei**

Declarațiile primarului au provocat o reacție dură din partea președintelui Parlamentului. Într-o postare pe rețelele de socializare, Igor Grosu l-a acuzat pe Ion Ceban că promovează mesaje favorabile Moscovei și că se opune eforturilor Republicii Moldova de a-și consolida apărarea.

*„Știți cum identifici cel mai ușor slugile FSB-ului din țara noastră? Mesajele comune. Ceban, Costiuc, Dodon - toți zic același lucru, la unison”*, a scris Grosu.

Președintele Parlamentului a calificat drept *„halucinantă*” și „*antinațională*” poziția primarului, susținând că acesta ar considera justificat un eventual atac al Rusiei asupra Republicii Moldova, dacă țara ar începe să producă drone pentru propriile necesități.

*„Ceban e de acord cu dronele rusești care ne încalcă spațiul aerian, dar nu e de acord cu dronele moldovenești produse ca să ne apere țara și cetățenii*”, a ironizat Grosu.

Spicherul a făcut referire și la cheltuielile militare ale Rusiei, afirmând că Moscova alocă zilnic 12 miliarde de lei pentru războiul din Ucraina, în timp ce investițiile Republicii Moldova în propria securitate sunt criticate.

*„Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord. Când Moldova se întărește și vrea să-și poată apăra securitatea, Ceban face spume la gură”*, a scris președintele Parlamentului, publicând poze cu Ion Ceban și agentul serviciilor secrete rusești Iuri Gudilin, care l-a consiliat în campania electorală.

**Ceban: De ce PAS decide soarta țării cu ușile închise?**

Primarul Chișinăului a răspuns printr-o nouă postare pe Facebook, în care a acuzat guvernarea că încearcă să-l discrediteze pentru întrebările adresate despre producerea dronelor.

*„Când Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Grosu, Sandu și restul care îi slujesc nu au argumente, atunci ies și mă acuză că pun întrebări de ce Republica Moldova are nevoie să producă drone”,* a afirmat Ceban.

Potrivit lui, producerea dronelor nu poate înlocui sistemele moderne de detectare, supraveghere și interceptare necesare pentru protejarea spațiului aerian, iar asemenea decizii trebuie discutate public.

*„Întreb încă o dată: în lipsa tuturor acestora, care sunt și scumpe, pentru cine face Moldova producție de drone?”,* a întrebat Ceban.

Ideea producerii dronelor în Republica Moldova a fost discutată anterior și de președinta Maia Sandu, care a vorbit despre necesitatea dezvoltării unor drone interceptoare și echipamente antidrone.

Deocamdată, autoritățile au anunțat doar intenția de a modifica legislația pentru a permite producerea dronelor. 

***

Menționăm că, de la începutul anului curent, Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale a înregistrat 56 de incidente de încălcare a spațiului aerian, iar din 2022 până în prezent, numărul acestora a ajuns la 93.

Zeci de drone au căzut și au explodat pe teritoriul R. Moldova, provocând răniți și pagube materiale, iar autoritățile au anunțat că aparatele de zbor erau de fabricație rusă. 

**CITIȚI ȘI:**

- [O dronă a căzut și a explodat într-o pădure din raionul Anenii Noi. Autoritățile îndeamnă cetățenii să nu se apropie de fragmente suspecte](https://radiomoldova.md/p/87001/o-drona-a-cazut-si-a-explodat-intr-o-padure-din-raionul-anenii-noi-autoritatile-indeamna-cetatenii-sa-nu-se-apropie-de-fragmente-suspecte)

- [Drone pentru apărare, agricultură și situații de urgență. R. Moldova pregătește modificări legislative pentru producția locală](https://radiomoldova.md/p/86934/drone-pentru-aparare-agricultura-si-situatii-de-urgenta-r-moldova-pregateste-modificari-legislative-pentru-productia-locala)

- [R. Moldova va lansa o campanie națională de pregătire a cetățenilor pentru primele 72 de ore ale unei eventuale crize](https://radiomoldova.md/p/86879/r-moldova-va-lansa-o-campanie-nationala-de-pregatire-a-cetatenilor-pentru-primele-72-de-ore-ale-unei-eventuale-crize)

- [Oficial NATO, la Moldova Security Forum 2026: „În pofida acțiunilor ostile ale Rusiei, R. Moldova s-a arătat puternică. Avem ce să învățăm de la Dvs.”](https://radiomoldova.md/p/86870/oficial-nato-la-moldova-security-forum-2026--in-pofida-actiunilor-ostile-ale-rusiei-r-moldova-s-a-aratat-puternica-avem-ce-sa-invatam-de-la-dvs-)
