---
title: "ANSP a recepționat al doilea lot de vaccin antigripal, care conține 120.000 de doze"
url: https://radiomoldova.md/p/87932/ansp-a-receptionat-al-doilea-lot-de-vaccin-antigripal-care-contine-120-000-de-doze
published: 2026-10-22T17:01:42Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# ANSP a recepționat al doilea lot de vaccin antigripal, care conține 120.000 de doze

> Al doilea lot de vaccin antigripal, care conține 120.000 de doze, a fost recepționat de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). Vaccinurile sunt distribuite către Centrele de Sănătate Publică teritoriale și, ulterior, către instituțiile medico-sanitare, pentru imunizarea persoanelor din grupurile profesionale și a celor cu risc crescut de îmbolnăvire.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/f64e7792-c1b6-4554-bc94-ac2903bdd519.jpg)

Al doilea lot de vaccin antigripal, care conține 120.000 de doze, a fost recepționat de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). Vaccinurile sunt distribuite către Centrele de Sănătate Publică teritoriale și, ulterior, către instituțiile medico-sanitare, pentru imunizarea persoanelor din grupurile profesionale și a celor cu risc crescut de îmbolnăvire.

În total, pentru sezonul gripal 2026–2027, au fost procurate de Ministerul Sănătății 240.000 de doze de vaccin, din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM). 

Potrivit ANSP, vaccinul antigripal este ambalat în seringă pre-umplută de 0.5 mililitri și este destinat protecției împotriva gripei sezoniere, iar compoziția acestuia corespunde recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății pentru emisfera de nord.

*„Vaccinarea antigripală rămâne una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenire a gripei și a complicațiilor acesteia, reducând riscul formelor severe de boală, al spitalizărilor și al consecințelor asupra sănătății populației”,* subliniază ANSP, într-un comunicat.  

Această vaccinare antigripală poate fi efectuată concomitent cu alte vaccinuri, în conformitate cu recomandările și indicațiile medicale, inclusiv cu vaccinurile de rutină sau cele la indicație pentru adulți, împotriva difteriei și tetanosului, vaccinul pneumococic.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/52f57706-2249-4684-8c2c-392bb675081e.jpg)

Amintim că primele 120.000 de doze de vaccin antigripal, din totalul de 240.000 de doze, achiziționate pentru sezonul rece 2026–2027, au [ajuns](https://moldova1.md/p/87172/protectie-gratuita-impotriva-a-trei-virusuri-primele-120-000-de-doze-de-vaccin-antigripal-au-ajuns-in-r-moldova) în Republica Moldova pe 8 octombrie. 

**CITIȚI ȘI:**

- [Protecție gratuită împotriva a trei virusuri: Primele 120.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în R. Moldova](https://moldova1.md/p/87172/protectie-gratuita-impotriva-a-trei-virusuri-primele-120-000-de-doze-de-vaccin-antigripal-au-ajuns-in-r-moldova)

- [Vaccinarea împotriva gripei sezoniere a început. Cine are prioritate la imunizare](https://moldova1.md/p/87852)

- [Campania de vaccinare antigripală s-a finalizat: 240 de mii de doze administrate](https://moldova1.md/p/65526/campania-de-vaccinare-antigripala-s-a-finalizat-240-de-mii-de-doze-administrate)
