---
title: "O săptămână de odihnă pentru elevi. De mâine începe vacanța de toamnă"
url: https://radiomoldova.md/p/87955/o-saptamana-de-odihna-pentru-elevi-de-maine-incepe-vacanta-de-toamna
published: 2026-10-23T05:36:24Z
language: ro
author: "Ana Cebotari"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# O săptămână de odihnă pentru elevi. De mâine începe vacanța de toamnă

> Elevii din Republica Moldova intră de mâine, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, care va dura până la 1 noiembrie. Copiii vor reveni la ore luni, 2 noiembrie. Aceasta este prima dintre cele patru vacanțe prevăzute în calendarul anului de studii 2026-2027.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/3351f04f-6c78-4944-ba35-7d999b845a6c.jpg)

Elevii din Republica Moldova intră de mâine, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, care va dura până la 1 noiembrie. Copiii vor reveni la ore luni, 2 noiembrie. Aceasta este prima dintre cele patru vacanțe prevăzute în calendarul anului de studii 2026-2027.

Potrivit Planului-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, anul școlar este structurat în două semestre. Primul se desfășoară în perioada 1 septembrie – 24 decembrie 2026, iar al doilea va începe pe 11 ianuarie și se va încheia pe 31 mai 2027.

Elevii claselor a IX-a și a XII-a vor încheia cursurile mai devreme, pe 25 mai, pentru a se pregăti de examenele naționale.

Pe parcursul anului de studii, elevii vor beneficia de patru vacanțe. După cea de toamnă, urmează vacanța de iarnă, programată pentru perioada 25 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027. În anul precedent, vacanța de iarnă s-a încheiat pe 8 ianuarie, cu două zile mai devreme.

Vacanța de primăvară va avea loc între 1 și 8 martie 2027, în timp ce vacanța de Paști este programată pentru perioada 1-10 mai 2027. În anul de studii precedent, elevii au avut vacanța de primăvară între 5 și 8 martie, iar cea de Paști, între 11 și 20 aprilie 2026.

Astfel, calendarul anului școlar 2026-2027 prevede perioade de odihnă mai generoase decât în anul precedent, elevii urmând să beneficieze, în total, de aproximativ o săptămână de vacanță în plus.

***
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în școlile din Republica Moldova învață aproximativ 334.600 de elevi.

**CITIȚI ȘI:**

- [Vacanțe mai lungi pentru elevi, în anul de studii 2026 – 2027: Perioadele exacte](https://moldova1.md/p/82060/vacante-mai-lungi-pentru-elevi-in-anul-de-studii-2026--2027-perioadele-exacte)

- [Plan-cadru: Perioadele exacte în care elevii vor avea cele patru vacanțe, pe parcursul anului școlar 2025-2026](https://moldova1.md/p/56328/plan-cadru-perioadele-exacte-in-care-elevii-vor-avea-cele-patru-vacante-pe-parcursul-anului-scolar-2025--2026)
