---
title: "Coliziune feroviară soldată cu zeci de morți în Spania. Chișinăul, în contact cu autoritățile spaniole"
url: https://radiomoldova.md/p/88376/coliziune-feroviara-soldata-cu-zeci-de-morti-in-spania-chisinaul-in-contact-cu-autoritatile-spaniole
published: 2026-10-28T12:11:33Z
language: ro
author: "Iulian Fanaru"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Coliziune feroviară soldată cu zeci de morți în Spania. Chișinăul, în contact cu autoritățile spaniole

> Cel puțin 46 de oameni au murit și peste 120 au fost răniți în Spania, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit. Scenele surprinse la fața locului sunt devastatoare: unele vagoane au fost aruncate de pe șine. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău anunță că a luat legătura cu autoritățile spaniole pentru a verifica dacă printre persoanele afectate se numără și cetățeni ai Republicii Moldova.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/166b3f83-49a9-4ffc-9176-67f3ae937b59.jpg)

Cel puțin 46 de oameni au murit și peste 120 au fost răniți în Spania, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit. Scenele surprinse la fața locului sunt devastatoare: unele vagoane au fost aruncate de pe șine. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău anunță că a luat legătura cu autoritățile spaniole pentru a verifica dacă printre persoanele afectate se numără și cetățeni ai Republicii Moldova.

Autoritățile au trimis la fața locului unități mobile de terapie intensivă, iar numărul victimelor ar putea crește. 

Peste 540 de persoane călătoreau în cele două trenuri implicate în coliziune. Unul dintre ele plecase din Madrid cu destinația Sevilla, iar celălalt circula în direcție opusă.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/b2eed69c-502e-412b-b7ac-508aebd93fbb.jpg)

![](https://storage.radiomoldova.md/images/1c69ab9f-3a6e-4782-9a22-6bde2e65c8b8.jpg)

Cauzele tragediei urmează să fie stabilite. 

Între timp, responsabilii iau în calcul și ipoteza unei erori umane, comise de un angajat al centrului de control al traficului feroviar. 

Este deja al doilea accident produs în Spania de la începutul anului, cu implicarea unor trenuri de pasageri. 

În ianuarie, 45 de oameni au murit și 170 au fost răniți.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/ebf88723-4af2-459f-94e2-d4764743bd2d.jpg)

**MAE: Până în prezent, nu am primit solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident**

Ministerul Afacerilor Externe informează că, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Spaniei, monitorizează situația în urma gravului accident feroviar produs în apropierea localității Urda, provincia Toledo.

Misiunea diplomatică se află în contact cu autoritățile spaniole competente pentru a verifica dacă printre persoanele afectate se numără cetățeni ai Republicii Moldova.

Până la această oră, Ambasada Republicii Moldova la Madrid nu a recepționat solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident.

Potrivit informațiilor disponibile, operațiunile de salvare și acordare a asistenței medicale sunt în desfășurare.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/fda2d479-5402-4a45-b8df-0bdb0d02d95c.jpg)

**CITIȚI ȘI:**

- [Accident feroviar grav în Spania: Numărul morților urcă la 39, al răniților - la peste 200. MAE: Printre victime nu sunt și cetățeni ai R. Moldova](https://moldova1.md/p/66829)

- [Spania: Patru persoane au murit, iar două au fost rănite după ce au fost lovite de tren](https://moldova1.md/p/15676/spania-patru-persoane-au-murit-iar-doua-au-fost-ranite-dupa-ce-au-fost-lovite-de-tren)

- [Spania: Peste 80 de răniți după ce un autocar cu pasageri s-a răsturnat la Barcelona](https://moldova1.md/p/88665/spania-peste-80-de-raniti-dupa-ce-un-autocar-cu-pasageri-s-a-rasturnat-la-barcelona)
