---
title: "Dramatism în optimile de finală ale Cupei Ligii Angliei "
url: https://radiomoldova.md/p/88443/dramatism-in-optimile-de-finala-ale-cupei-ligii-angliei
published: 2026-10-29T10:03:17Z
language: ro
author: "Alexandru Rusu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Dramatism în optimile de finală ale Cupei Ligii Angliei 

> Dramatism în Cupa Ligii Angliei. Manchester City și FC Liverpool s-au calificat în sferturile de finală, după ce s-au impus pe teren propriu la loviturile de departajare. Deținătoarea trofeului a jucat acasă cu Brighton and Howe Albion. La finalul timpului regulamentar, scorul a fost egal, 2:2. Oaspeții au condus în două rânduri, prin golurile marcate de Malick Yalcouyé și Georginio Rutter, însă „citadinii” au egalat de fiecare dată, prin Mateo Kovačić și Vitor Reis.

![gsp.ro](https://storage.radiomoldova.md/images/67139dfa-397e-4292-aa08-e9debf92323f.jpg)

*Sursa: gsp.ro*

Dramatism în Cupa Ligii Angliei. Manchester City și FC Liverpool s-au calificat în sferturile de finală, după ce s-au impus pe teren propriu la loviturile de departajare. Deținătoarea trofeului a jucat acasă cu Brighton and Howe Albion. La finalul timpului regulamentar, scorul a fost egal, 2:2. Oaspeții au condus în două rânduri, prin golurile marcate de Malick Yalcouyé și Georginio Rutter, însă „citadinii” au egalat de fiecare dată, prin Mateo Kovačić și Vitor Reis.

Calificarea s-a decis la loviturile de departajare, unde portarii au fost în prim-plan. Jason Steele a apărat execuția lui Kovačić, dar Gerónimo Rulli a răspuns cu două parade decisive. Manchester City s-a impus cu 4:3 penalty-uri și și-a asigurat prezența în faza următoare a competiției.

Spectacolul loviturilor de departajare a continuat și pe Anfield Road, unde FC Liverpool și Chelsea Londra au oferit un meci dramatic. În timpul regulamentar, cele două formații au marcat doar de la punctul cu var: Morgan Rogers a deschis scorul pentru londonezi, iar Cody Gakpo a restabilit egalitatea. 

După 1:1 în cele 90 de minute, calificarea s-a decis la penalty-uri, unde „The Reds” a avut nervii mai tari și s-a impus cu 6:5. Faza optimilor de finală ale Cupei Ligii Angliei se încheie în această seară cu meciul dintre FC Everton și Newcastle United.
