---
title: "Sănătatea mintală, o responsabilitate comună. Medicii îndeamnă populația să fie atentă la cei aflați în suferință"
url: https://radiomoldova.md/p/88644/sanatatea-mintala-o-responsabilitate-comuna-medicii-indeamna-populatia-sa-fie-atenta-la-cei-aflati-in-suferinta
published: 2026-11-01T12:26:00Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Sănătatea mintală, o responsabilitate comună. Medicii îndeamnă populația să fie atentă la cei aflați în suferință

> Suicidul poate fi prevenit prin identificarea timpurie a semnelor de suferință psihologică, sprijinul persoanelor aflate în dificultate și accesul la servicii specializate de sănătate mintală. Medicii psihiatri atrag atenția că depresia, stresul, pierderile personale sau materiale și sentimentul că nu mai există nicio ieșire dintr-o situație dificilă pot contribui la apariția gândurilor suicidare.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/e7a5b7f4-d600-44b6-8008-319c4e4cab78.jpg)

Suicidul poate fi prevenit prin identificarea timpurie a semnelor de suferință psihologică, sprijinul persoanelor aflate în dificultate și accesul la servicii specializate de sănătate mintală. Medicii psihiatri atrag atenția că depresia, stresul, pierderile personale sau materiale și sentimentul că nu mai există nicio ieșire dintr-o situație dificilă pot contribui la apariția gândurilor suicidare.

În Republica Moldova, persoanele care se confruntă cu asemenea probleme pot beneficia de consiliere și tratament în centrele comunitare de sănătate mintală, unde activează psihiatri, psihologi și psihoterapeuți.

Potrivit medicului psihiatru Valentina Septelici, suicidul reprezintă o problemă actuală, care necesită atenție, studiu și măsuri de prevenire. Aceasta subliniază că gesturile suicidare nu au, de regulă, o singură cauză, ci sunt rezultatul unui cumul de factori, atât ereditari, cât și legați de experiențele și dificultățile de viață ale persoanei.

*„Motivele sau cauza suicidului nu poate fi una singură, ca de obicei este un complex anumit. Sunt factorii ereditari sau endogeni, factorii exogeni, probleme cu care persoana se confruntă pe parcursul vieții”*, explică medicul.

Printre situațiile care pot contribui la apariția gândurilor suicidare se numără eșecurile, pierderile materiale și decesul unei persoane apropiate. În anumite circumstanțe, omul poate ajunge să considere că nu mai poate face față problemelor și că nu există soluții pentru depășirea acestora.

Medicul atrage atenția că persoanele aflate în suferință psihologică pot manifesta anumite schimbări de comportament, care ar trebui să fie observate de cei din jur. În asemenea situații, apropierea, atenția și disponibilitatea de a asculta pot reprezenta primii pași pentru prevenirea unei tragedii.

Valentina Septelici recomandă ca persoanele care observă semne de suferință psihologică la cineva apropiat să încurajeze solicitarea ajutorului de specialitate, fără a minimaliza problemele cu care acesta se confruntă.

*„În așa cazuri trebuie să fim atenți față de ei, să venim cu unele recomandări, de a vorbi cu un psiholog la etapă inițială, cu un psihoterapeut, cu un psihiatru, sau se mai poate apela și la un preot pentru a depăși momentele date”*, menționează medicul psihiatru.

Totodată, în Republica Moldova funcționează centre comunitare de sănătate mintală, atât în municipiul Chișinău, cât și în raioane. Acestea oferă servicii persoanelor care au nevoie de sprijin psihologic și psihiatric, inclusiv consultații și tratament medicamentos, atunci când situația o impune.

*„Sunt formate centre de sănătate mintală, unde sunt prezenți psihiatri, psihologi, psihoterapeuți. Persoanele pot merge la aceste centre de a vorbi, de a primi ajutorul psihologic și, dacă trebuie, chiar și medicamentos”*, precizează Valentina Septelici.

Specialiștii reiterează că sănătatea mintală trebuie tratată cu aceeași responsabilitate ca sănătatea fizică, iar solicitarea ajutorului nu trebuie privită ca un motiv de rușine. Identificarea timpurie a problemelor, sprijinul familiei și intervenția specialiștilor pot contribui la prevenirea suicidului și la depășirea perioadelor de criză.

**Autor: Galina Alcaz**


Materialul difuzat la emisiunea [„Zi de Zi”](https://radiomoldova.md/s/ro/36) de la Radio Moldova poate fi ascultat mai jos.

[Audio: https://trm.blob.core.windows.net/photos/821b118e-bc6a-4231-86c1-746329282f88.jpg](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2026/10/31/31-10-2026-Alcaz-Prevenirea-suicidului-PR.m4a/playlist.m3u8)

**CITIȚI ȘI:**

- [Unul din cinci moldoveni suferă de depresie. Psihiatru: „Tristețea ce durează mai mult de două săptămâni trebuie evaluată de un specialist”](https://moldova1.md/p/80972/unul-din-cinci-moldoveni-sufera-de-depresie-psihiatru--tristetea-ce-dureaza-mai-mult-de-doua-saptamani-trebuie-evaluata-de-un-specialist-)

- [Tot mai mulți moldoveni vin la psiholog. Depresia și anxietatea sunt cele mai frecvente motive](https://moldova1.md/p/59406/tot-mai-multi-moldoveni-vin-la-psiholog-depresia-si-anxietatea-sunt-cele-mai-frecvente-motive)

- [Medic psihiatru-narcolog: Numărul copiilor care consumă substanțe interzise este în creștere. Ce ar trebui să învățăm de la nordici](https://moldova1.md/p/75289/medic-psihiatru-narcolog-numarul-copiilor-care-consuma-substante-interzise-este-in-crestere-ce-ar-trebui-sa-invatam-de-la-nordici)

- [Medic psihiatru, la Moldova 1: „Este necesar să fim sinceri cu noi înșine și să întrebăm ce ni se întâmplă cu adevărat”](https://radiomoldova.md/p/61037)

- [Un program prea încărcat pune inima în pericol: Stresul cronic crește riscul de moarte subită](https://moldova1.md/p/87502/un-program-prea-incarcat-pune-inima-in-pericol-stresul-cronic-creste-riscul-de-moarte-subita)
