---
title: "Belarus  recunoaște că va găzdui arme nucleare rusești pe teritoriul său"
url: https://radiomoldova.md/p/9187/belarus-recunoaste-ca-va-gazdui-arme-nucleare-rusesti-pe-teritoriul-sau
published: 2023-03-29T03:14:27Z
language: ro
author: "Ionela Golban"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Belarus  recunoaște că va găzdui arme nucleare rusești pe teritoriul său

> Belarus recunoaște că va găzdui arme nucleare rusești pe teritoriul său. Potrivit Ministerului de Externe de la Minsk, această decizie a fost motivată de „acțiunile agresive ale NATO” în regiune.

Belarus recunoaște că va găzdui arme nucleare rusești pe teritoriul său. Potrivit Ministerului de Externe de la Minsk, această decizie a fost motivată de „acțiunile agresive ale NATO” în regiune.

![imagine simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/8306efa9-c7d6-43be-bf25-9a2ff9f458e3.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

Zilele trecute, Vladimir Putin a anunțat că Rusia va finisa, până la 1 iulie, construcția unui siloz pentru arme nucleare tactice în Belarus, unde are staționate deja zece avioane capabile să poarte arme nucleare tactice.

Precizăm că NATO a reacționat imediat, criticând Moscova pentru ceea ce a numit „retorică nucleară periculoasă și iresponsabilă”, dar a declarat că nu vede nicio schimbare în postura nucleară a Rusiei. 

Șeful diplomației europene, Josep Borrel a calificat declarația Kremlinului drept „o amenințare la adresa securității europene”. Oficialii ucraineni au reacționat și ei, menționând că „Kremlinul a luat Belarusul drept ostatic nuclear” și a cerut urgent o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al ONU. 

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a precizat că Beijingul nu aprobă decizia Rusiei de a plasa arme nucleare în Belarus, potrivit presei internaționale.

Lituania a anunțat că va cere noi sancțiuni împotriva Moscovei și a Minskului.
