---
title: "Se va ieftini energia electrică? ANRE afirmă că s-au creat noi condiții pe piață, după prelungirea contractului cu Centrala de la Cuciurgan"
url: https://radiomoldova.md/p/9423/se-va-ieftini-energia-electrica-anre-afirma-ca-s-au-creat-noi-conditii-pe-piata-dupa-prelungirea-contractului-cu-centrala-de-la-cuciurgan
published: 2023-03-31T17:46:45Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# Se va ieftini energia electrică? ANRE afirmă că s-au creat noi condiții pe piață, după prelungirea contractului cu Centrala de la Cuciurgan

> Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va lua în calcul ajustarea tarifului la energia electrică, anunță instituția într-un comunicat. Se întâmplă după ce Energocom a prelungit contractul privind achiziția de energie electrică de la Centrala termoelectrică Moldovenească (MGRES), iar prețul de achiziție a energiei este mai mic.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va lua în calcul ajustarea tarifului la energia electrică, anunță instituția într-un comunicat. Se întâmplă după ce Energocom a prelungit contractul privind achiziția de energie electrică de la Centrala termoelectrică Moldovenească (MGRES), iar prețul de achiziție a energiei este mai mic.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/83772b0a-b1d2-414b-944e-9e815d6bd533.jpg)

*„În urma semnării de către Energocom SA a unui nou contract privind achiziția de energie electrică de la Centrala termoelectrică Moldovenească (MGRES) s-au creat noi condiții pe piață”*, precizează ANRE.

Amintim că [Energocom a semnat un contract nou,](https://radiomoldova.md/p/9391/energcom-va-cumpara-energie-electrica-de-la-centrala-cuciurgan-la-un-pret-mai-redus) pe jumătate de an, de achiziție a energiei electrice de la MGRES. Prețul constituie 66 USD/MWh, cu 7 dolari mai puțin decât în ultimele patru luni. Conform graficelor agreate, urmează să fie achiziționate de la MGRES aproximativ 282 mii MWh lunar, ceea ce constituie peste 90% din necesarul de energie al malului drept al Nistrului. 

Amintim că la sfârșitul lunii decembrie, energia electrică livrată consumatorilor din centrul și sudul țării s-a ieftinit cu circa 1 leu și 20 de bani, iar pentru consumatorii din nordul țării – cu 81 de bani. Astfel, consumatorii Premier Energy achită în prezent 3,42 lei/kWh, iar consumatorii FEE-Nord - 3,84 lei/kWh.
