---
title: "Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu exercițiile militare ale Chinei în apropiere de Taiwan"
url: https://radiomoldova.md/p/9991/comisia-europeana-si-a-exprimat-ingrijorarea-in-legatura-cu-exercitiile-militare-ale-chinei-in-apropiere-de-taiwan
published: 2023-04-08T16:18:19Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu exercițiile militare ale Chinei în apropiere de Taiwan

> Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea după ce China a început exerciții militare lângă Taiwan, după întâlnirea de miercuri a președintelui Taiwanului, Tsai Ing-wen, cu președintele Camerei SUA, Kevin McCarthy, scrie Politico.

Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea după ce China a început exerciții militare lângă Taiwan, după întâlnirea de miercuri a președintelui Taiwanului, Tsai Ing-wen, cu președintele Camerei SUA, Kevin McCarthy, scrie[ Politico.](https://www.politico.eu/article/european-commission-concerned-china-military-drills-taiwan/)

![g4media](https://storage.radiomoldova.md/images/455efb8c-fdf9-4143-8070-b08f0cbfa101.jpg)

*Sursa: g4media*

*„Suntem îngrijorați de intensificarea activităților militare ale Armatei Populare de Eliberare în strâmtoarea Taiwan și în jurul Taiwanului, cu incursiuni în Zona de Identificare a Apărării Aeriene din Taiwan și cu trecerea liniei mediane. Orice instabilitate în strâmtoare ar avea implicații economice și de securitate uriașe pentru regiune și la nivel global”*, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.

Guvernul taiwanez a declarat sâmbătă că a observat 42 de avioane chineze, precum și opt nave care traversau linia mediană a strâmtorii Taiwan, granița neoficială dintre cele două țări. China consideră Taiwanul parte a teritoriului său, o afirmație respinsă de Taipei. Ministerul Apărării din Taiwan a condamnat incursiunile drept „acțiuni iraționale” și s-a angajat să „apere securitatea națională cu o pregătire solidă pentru luptă”*.

 Amintim că Armata Chinei [a început noi exerciții militare ](https://radiomoldova.md/p/9958/armata-chineza-a-inceput-noi-exercitii-militare-taiwanul-avertizeaza-ca-a-fost-traversata-linia-care-delimiteaza-cele-doua-teritorii)prin încercuirea Taiwanului. Acestea vor dura 3 zile.
