Cultură

Personalitatea săptămânii // Soprana Montserrat Caballé, 90 de ani de la naștere

Se împlinesc 90 de ani de la nașterea sopranei de origine catalană, Montserrat Caballé. Urmașă a unei alte mari voci născute în Catalonia, Victoria de los Angeles, Montserrat Caballé s-a numărat printre cele mai mari nume ale scenei lirice mondiale, impresionând prin glasul său puternic și versatilitatea în abordarea rolurilor interpretate. Cariera sa a fost încununată de acordarea a numeroase premii și distincții.

ABC
Sursa: ABC

Montserrat Caballé s-a născut pe 12 aprilie 1933, la Barcelona, Spania, într-o familie extrem de săracă. La vârsta de opt ani a început să studieze canto la Conservatorio Superior di Liceo din Barcelona. În anul 1954 a absolvit Conservatorul, cu „Medalia de Aur”, apoi a parcurs studii de perfecționare la Milano. Debutul artistic a avut loc la Madrid, cu oratoriul „El pesebre” al marelui Pablo Casals.

În perioada 1959 – 1962, a fost solistă la Opera din Bremen, Germania. În anul 1965, debutează la Carnegie Hall din New York, unde fără vreo probă prealabilă, o înlocuiește pe soprana Marilyn Horne, care devenise indisponibilă pe motive medicale, în rolul titular din opera Lucrezia Borgia de Gaetano Donizetti. În același an își face debutul și la Metropolitan Opera din New York, în rolul Margaretei din opera Faust de Gounod.

Tot în 1965, debutează în rolul lui Mimi din opera Boema de Puccini pe scena Teatrului de Operă din Basel, Elveția, moment urmat de succese fulminante în roluri din „Flautul fermecat”, „Tosca”, „Aida” sau „Salome”, în rolul Contesei din Nunta lui Figaro de Mozart și al Mareșalei din Cavalerul Rozelor de Richard Strauss. În această perioadă, artista este elogiată, pentru prima dată, cu supranumele „Diva Montserrat Caballé”.

În 1971, a cântat cu José Carreras pe scena din Londra, unde acesta debuta, iar de aici înainte, avea să-l susțină puternic pe acesta în cariera sa de tenor. În anul 1972, își face debutul la Covent Garden din Londra, în rolul Violettei din opera Traviata de Verdi, iar începând cu anul 1974, apare pe marile scene de operă.

În anul 1988, își face debutul în stilul așa-numit „U-Music”, înregistrând un album alături de legendarul Freddie Mercury și grupul britanic de muzică rock „Queen”. În această perioadă îi apar multe materiale discografice. În anul 1992 participă la concertele de deschidere ale Expoziției Internaționale din Sevilla și Olimpiadei din Barcelona, la aceasta din urmă, într-un duo de excepție alături de solistul trupei Queen, Freddie Mercury.

Începând cu anul 1992, timp de zece ani, cariera artistică a sopranei intră într-o pauză, din cauza unor probleme destul de grave de sănătate.

Din 1994, artista este și ambasadoare a UNESCO, pentru care desfășoară o activitate umanitară deosebită în sprijinul fundațiilor care se ocupă de ajutorarea copiilor din țările subdezvoltate. De asemenea, sufletul său de mamă și sensibilitatea pe care a căpătat-o, prin experiența proprie în fața suferinței umane, au făcut-o să-și transforme ferma din Pirinei în casă de recuperare pentru copiii cu probleme mintale.

În 2012, Montserrat Caballe a suferit un accident vascular cerebral în timpul unei vacanțe în Rusia, însă și-a revenit și a putut sărbători, în același an, cei 50 de ani de activitate pe scena Operei din Barcelona.

Internată în spitalul Sant Pau din Barcelona din cauza unei afecțiuni la vezica biliară, soprana Montserrat Caballé trece în eternitate la 6 octombrie 2018, la vârsta de 85 de ani. Rămâne și astăzi un simbol al scenei lirice mondiale, o inspirație pentru artiștii oricărei generații.

Citește mai mult