Campania de Paști „Masa Bucuriei”: Au fost colectate peste 30 de tone de produse alimentare
Peste 30 de tone de produse alimentare au fost colectate în ultimile șase săptămâni de către Misiunea Socială „Diaconia”, a declarat pentru postul nostru de radio, directorul executiv din cadrul acestei organizații, Igor Belei.
Potrivit lui, toate produsele alimentare colectate în magazinele din țară vor fi distribuite la aproximativ 1200 de persoane.
„Anul acesta cred că vom avea o ușoară creștere. În acest moment sunt repartizate deja la cantina mobilă produsele care au un termen scurt de valabilitate. În această săptămână urmează să facem pachete alimentare pentru oamenii care trăiesc de unii singuri, în special bătrânii”, a menționat Igor Belei.
Precizăm că în acest an se desfășoară cea de a 14 ediție a Campaniei de Paști „Masa Bucuriei” organizată de Misiunea Socială „Diaconia”. La ediția din 2022, într-o singură zi au fost colectate 30 de tone de alimente. De asemenea, pe parcursul întregului an au fost distribuite peste 59 de mii de prânzuri calde pentru sute de beneficiari.