Prețul la miezul de nucă a scăzut în acest an din cauza secetei
Din cauza secetei din acest an, calitatea nucilor a scăzut, lucru care a provocat reducerea prețului la miezul de nucă. Dacă în anii precedenți un kilogram putea fi cumpărat cu 120 de lei, în prezent prețul s-a redus cu aproape trei ori. Producătorii se plâng că au puține vânzări, iar cheltuielile pentru producerea mărfii sunt prea mari.

Din cauza vremii nefavorabile din acest an, prețul la nuci a scăzut simțitor. Dacă anul trecut un kilogram de miez de nucă putea fi cumpărat cu peste 60 de lei, anul acesta este de 45 de lei, a declarat pentru Radio Moldova Constantin Gajim, specialist în cultura alunului și nucului.
Potrivit lui, nici calitatea nucilor din acest an nu este cea mai înaltă, iar din această cauză cumpărători nu prea sunt.
„Calitatea nu este aceiași, din cauza secetei, oamenii nu prea cumpără, dar cred că înainte de sărbători vor crește vânzările”, a spus Constantin Gajim.
Comercianții nu sunt mulțumiți de numărul scăzut al vânzărilor, întrucât suportă cheltuieli mai mari pentru colectarea și prelucrarea nucilor.
„Ultimele zile a scăzut din cantitate fiindcă prețul este extrem de mic și lumea nu este satisfăcută”;
„Nu sunt vânzări în Europa”;
„Prețul este foarte mic, munca omului nu costă nimic absolut”, spun oamenii.
Potrivit statisticilor, în 2018, când piața de nuci din Republica Moldova s-a confruntat cu o blocare a exporturilor, prețul mediu la punctele de colectare era de 70 de lei. În prezent, prețul maxim este de 60 de lei pentru miezul de nucă de cea mai bună calitate.