Social

Se vrea reducerea inegalității de gen în diverse domenii ale vieții socio-economice: Ce acțiuni vor fi întreprinse de Ministerul Muncii

Reducerea inegalităților de gen în diverse domenii ale vieții socio-economice, precum și asigurarea unei protecții sociale mai bune, sunt câteva dintre acțiunile care se regăsesc în Programul de Promovare și Asigurare a Egalității între femei și bărbați pentru anii 2023-2027.

IPN
Sursa: IPN

Pentru implementarea acestui program au fost prevăzute 22,4 milioane de lei, a explicat secretarul de stat de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Felicia Bechtoldt.

„Ne propunem în primul rând să extindem serviciile de suport pentru îngrijitori printr-o protecție socială mai bună, să eradicăm stereotipurile privind implicarea bărbaților în testarea muncii în domenii feminizate. Ne propunem ca peste 500 de angajatori să fie informați și să implementeze măsuri de asigurare a principiului de plată egală pentru muncă egală, până în 2027. Ne dorim să încurajăm bărbații să se implice activ în inițiative de îngrijire, educație și alte domenii feminizate ale pieței muncii, să creăm trei servicii de suport destinate persoanelor implicate în îngrijirea pe termen lung a membrilor de familie”, a declarat secretarul de stat Felicia Bechtoldt.

Felicia Bechtoldt a menționat că unul dintre cele mai importante decalaje de gen se referă la remunerare, întrucât salariul femeilor este în medie cu 25 de procente mai mic decât cel al bărbaților.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult