Externe

Un vicepreședinte al Parlamentului European a fost reținut. Ce învinuiri i se aduc

Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili, unul dintre vicepreședinții Parlamentului European, a fost arestată vineri seara la Bruxelles în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupție, transmite presa internațională.

Dosarul ar viza încercările Qatarului de a demonstra că a făcut progrese în ceea ce privește drepturile omului și condițiile de muncă ale migranților după criticile dure privind sutele de decesele ale muncitorilor care au lucrat pentru a ridica stadioanele care găzduiesc Cupa Mondială de fotbal, potrivit Le Soir.

Alte patru arestări au avut loc deja în capitala Belgiei vineri dimineața în același caz.

Eva Kaili, în vârstă de 44 de ani, a fost „arestată pentru a fi audiată" de poliție, a confirmat procuratura federală. Ea este unul dintre cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European. Potrivit legislației în vigoare, singura modalitate de a aresta un parlamentar protejat de imunitate este să îl prinzi în flagrant delict.

Daily Mail scrie că implicat ar fi și partenerul politicianului, Luca Visentini, în vârstă de 53 de ani, care este actualul șef al Confederației Sindicate Internaționale CSI.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult