Mircea Geoană: Credem că următoarele câteva luni vor fi intense din punct de vedere militar în Ucraina
NATO anticipează în următoarele luni o contraofensivă ucraineană bazată pe pregătirea pe care trupele ucrainene au primit-o din partea țărilor membre ale Alianței. Declarația a fost făcută de Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană, în cadrul unui interviu oferit pentru Antena3.ro.
El a mai spus că și în aceste condiții Rusia rămâne un pericol.
„Credem că următoare câteva luni vor intense din punct de vedre militar în Ucraina. Poate, după șase luni, vom avea o imagine puțin mai calară, în funcție și de răspunsul la această întrebare care este raportul real de forțele pe câmpul de bătălie să avem un răspuns mai precis. Nu vreau să dau semnale prea optimiste, credem că aceste lupte vor mai continua, un lucru pe care îl ajutăm și noi pe ucraineni, încercăm să scurtăm războiul pentru că pacea este un lucru pe care-l așteptăm cu toții”, a spus Mircea Geoană.
Mircea Geoană a mai precizat că Alianța Nord-Atlantică este decisă să sprijine Ucraina cu tot armamentul și echipamentul necesar pentru a face față invaziei rusești și pentru a elibera teritoriile de militarii ruși.