Social

De mâine, la Cimitirul Sfântul Lazăr din capitală va fi sistat accesul mijloacelor de transport

Începând de mâine, la Cimitirul Sfântul Lazăr din capitală va fi sistat accesul tuturor mijloacelor de transport. Pentru alte cimitire, măsura este valabilă începând cu data de 20 aprilie, a anunțat șefa întreprinderii municipale „Combinatul Servicii Funerare”, Ludmila Boțan, în cadrul ședinței operative a Primăriei Chișinău.

Șeful Direcției generale mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, a declarat că Parcul Urban de Autobuze împreună cu Regia Transport Electric vor asigura, în perioada 22-24 aprilie, transportul chișinăuienilor la cimitirele din capitală.

„Va fi implicată și organizarea transportării de călători în perioada sărbătorilor de Paștele Blajinilor. În zonele cimitirelor din orașul Chișinău, vorbim despre implicare unităților de transport care sunt pe rutele ce prestează servicii de deplasare a călătorilor către aceste cimitire și implicare suplimentară a 70 de unități de autobuze”, a menționat Vitalie Mihalache.

Precizăm că și în acest an, în perioada Paștelui Blajinilor, transportul pasagerilor va fi gratuit informează Primăria Municipiului Chișinău.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult