Social

Primăria Chișinău solicită ajutorul Guvernului în contextul pregătirilor pentru reuniunea Comunității Politice Europene. Reacția Executivului

Primăria municipiului Chișinău va oferi sprijinul necesar autorităților centrale pentru organizarea Summit-ului Comunității Politice Europene din 1 iunie, a anunțat astăzi primarul Chișinăului, Ion Ceban, în cadrul ședinței operative a Primăriei Chișinău.

bani.md
Sursa: bani.md

Totodată, edilul capitalei a solicitat ca mai multe străzi din capitală să fie reparate cu ajutorul nemijlocit al Guvernului.

„Știm că multe delegații vor sosi la Chișinău. Noi tot ce ține de interior în raza orașului vom reabilita, dar ar fi foarte bine ca aceste drumuri să fie reabilitate cu suportul Guvernului”, a declarat primarul Ion Ceban.

Într-o reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a afirmat că toate lucrările de pregătire a acestui eveniment internațional au drept scop îmbunătățirea condițiilor pentru cetățeni, inclusiv după desfășurarea evenimentului găzduit de țara noastră.

„Amintim Primăriei Chișinău că aceasta are delegat un reprezentant în cadrul Comitetului de organizare al Summit-ului Comitetului Politice Europene. Toate lucrările de pregătire a acestui eveniment internațional au ca scopul îmbunătățirea condițiilor pentru cetățeni, inclusiv după desfășurarea evenimentului găzduit de țara noastră. Invităm Primăria Chișinău să muncim în formatele existente în direcția obținerii unor rezultate concrete în beneficiul oamenilor și să ne abținem de la declarații populiste”, a declarat Daniel Vodă.

Amintim că, pe 1 iunie, în Republica Moldova va fi organizat cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, care va fi cel mai important eveniment internațional găzduit de țara noastră de la proclamarea independenței.

La Chișinău se vor reuni 50 de șefi de state și de guverne, care vor discuta despre eforturile comune pentru pace în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult