Dorin Recean, întrevedere reprezentantul special al președinției OSCE, Thomas Mayr-Harting: Reglementarea transnistreană se va realiza doar pe cale pașnică
Situația de securitate din regiune și formatul actual de negocieri privind reglementarea transnistreană, au fost discutate de prim-ministrul Dorin Recean și reprezentantul special al președinției nord-macedonene în exercițiu al OSCE Thomas Mayr-Harting.
În cadrul întrevederii, premierul Republicii Moldova a menționat că țara noastră va continua să asigure pacea și securitatea în regiune, iar parcursul european nu prezintă un impediment în acest sens. „Reglementarea se va realiza doar pe cale pașnică”, a declarat Dorin Recean.
Totodată, șeful Executivului a subliniat necesitatea promovării programelor de consolidare a încrederii pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv pe filiera economică și cea socială.
Ambasadorul Thomas Mayr-Harting a apreciat dialogul existent în formatul de negocieri 1+1 și a reconfirmat angajamentul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa de a oferi asistența necesară pentru soluționarea conflictului transnistrean.