Joe Biden ar putea candida din nou la președinția SUA din 2024
Președintele american Joe Biden și-ar putea anunța săptămâna viitoare candidatura pentru alegerile din 2024, au informat mai multe mass-media transmite Agerpres.ro.
Potrivit Washington Post și CNN în special, care au citat surse anonime, Joe Biden ar urma să își lanseze campania prezidențială într-un videoclip.
Washington Post a menționat data de marți, 25 aprilie, care coincide cu cea a anunțului său din 2019, când Joe Biden a intrat în cursa pentru a-l învinge pe președintele Donald Trump. Cotidianul subliniază însă că planurile echipei lui Joe Biden nu sunt finalizate și că anunțul ar putea fi amânat.
Deja cel mai în vârstă președinte în exercițiu din istoria SUA la 80 de ani, Joe Biden ar urma să aibă 86 de ani la sfârșitul unui al doilea mandat, în cazul în care l-ar câștiga.
Principalul său adversar din tabăra republicană în acest moment este Donald Trump, deschizând astfel posibilitatea unei revanșe pentru scrutinul din 2020.
Susținătorii lui Joe Biden au indicat totuși că acesta nu vede nicio urgență în a-și oficializa intrarea în cursă pentru un nou mandat prezidențial.