Moldovenii care muncesc legal în Grecia vor beneficia de pensie în Republica Moldova
Cetățenii Republicii Moldova, care au lucrat legal în Grecia, însă nu dispun de stagiul minim de cotizare de 15 ani realizați în statul nostru, vor putea primi o pensie în Republica Moldova, calculată proporțional perioadelor de contribuție în republică, dar nu să beneficieze de alocație socială. Un acord în acest sens, încheiat cu statul elen, va intra în vigoare din 1 ianuarie 2023, anunță Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS).

Conform Acordului, cetățenilor Republicii Moldova, precum și cetățenilor Republicii Elene li se garantează dreptul la o pensie pentru limită de vârstă, pensie de urmaș, pensie de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală, pensie și indemnizație de dizabilitate determinată de un accident de muncă sau o boală profesională din partea statului unde a lucrat legal.
Astfel, persoanele asigurate vor avea posibilitate să beneficieze de pensie indiferent de locul unde vor domicilia în viitor, fiecare stat aplicând legislația națională în domeniu stabilirii prestațiilor sociale, pensia fiind transferată lunar beneficiarului pe teritoriul statului în care acesta domiciliază la moment.
În prezent, Casa Națională de Asigurări Sociale implementează 14 acorduri internațională în domeniul securității sociale, semnate cu România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania, Germania, Turcia, Republica Belarus.
De asemenea, sunt semnate acorduri internaționale în domeniul securității sociale bazate pe principii de proporționalitate cu Republica Italiană și, respectiv, cu Regatul Spaniei, care urmează să intre în vigoare.