Două persoane s-au ales cu arsuri în urma incendiilor: Pompierii îndeamnă oamenii să respecte normele de securitate
Două persoane s-au ales cu arsuri și au fost transportate la spital, pentru că nu au respectat regulile antiincendiu și normele de securitate privind utilizarea instalațiilor cu gaz lichefiat.

Primul caz s-a produs într-o gospodărie din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni. Din cauza unei scurgeri de gaz de la o butelie a avut loc o deflagrație, care a provocat un incendiu. Un bărbat de 33 de ani a avut de suferit și a fost transportat la spital.
Potrivit IGSU, incendiul a afectat geamurile, dar și bunurile materiale dintr-o odaie cu suprafața de 48 de metri pătrați.
În al doilea caz incendiul s-a produs în timp ce un bărbat din satul Chetrosu, raionul Anenii Noi, a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină.
Bărbatul s-a ales cu arsuri pe circa 80% din suprafața corpului și a fost transportat la spital.
La fața locului pompierii au evacuat din interiorul locuinței o butelie de gaz, astfel evitând producerea unei explozii. Focul a distrus mai multe bunuri materiale dintr-o odaie și acoperișul casei cu suprafața de 60 de metri pătrați.