Domnica Manole pleacă de la șefia Curții Constituționale. Cine este noul președinte al CC
Mandatul de trei ani, pentru care Domnica Manole a fost aleasă în calitate de președinte a CC, a expirat pe data de 23 aprilie curent. Prin urmare, în ședința plenară a Curții Constituționale, convocată pe data de 25 aprilie 2023, noul președinte al Curții a fost ales judecătorul Nicolae Roșca, informează Curtea Constituțională.
Șefa Secției relații externe a CC, Elena Gorodișteanu, a declarat pentru Radio Moldova că Domnica Manole își va continua activitatea la Curtea Constituțională în calitate de judecătoare până la expirarea mandatului. Domnica Manole a fost numită în funcția de judecător al CC, prin hotărâre de parlament, la 16 august 2019. Conform Constituției, mandatul unui judecător al Curții Constituționale este de șase ani.
Președintele ales al Curții Constituționale, Nicolae Roșca, a fost numit în funcția de judecător al Curții Constituționale, intrând în exercițiul funcției la 16 august 2019, după depunerea jurământului.
Nicolae Roșca și-a desfășurat activitatea profesională la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, deținând consecutiv funcțiile didactice de lector, lector superior, conferențiar universitar, de asemenea, a deținut calitatea de șef de catedră / șef al Departamentului Drept Privat.
Deține titlul de doctor în drept și gradul științifico-didactic de conferențiar universitar. De asemenea, a fost membru al Uniunii avocaților din Republica Moldova, președinte al Colegiului disciplinar al judecătorilor, membru al Consiliului Științific Consultativ de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a îndeplinit alte funcții relevante.
Nicolae Roșca este autor și coautor a peste 75 de publicații didactice și științifice, inclusiv manuale, monografii, comentarii la legi.
De menționat că Nicolae Roșca a fost ales în 2016 membru al Biroului Permanent al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Ulterior, a candidat pe lista PAS la alegerile parlamentare din luna februarie 2019.
În declarația de avere depusă la CEC în campania electorală 2019, Roșca declara un salariu de 263 032 de lei pentru anii 2017 – 2018, un teren intravilan și două apartamente, unul dobândit în 1995 și altul în anul 2000, pe care le deține împreună cu alte persoane. De asemenea, Nicolae Roșca are în proprietate un autoturism Toyota Carolla, fabricat și procurat în anul 2010, care l-a costat 13 mii de euro.