Reuniune la MAEIE: Parcursul european și progresele în realizarea recomandărilor Comisiei Europene, discutate de Nicu Popescu și Dirk Schubel
Parcursul european al țării noastre și progresele obținute în realizarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene au fost subiectele abordate în cadrul unei reuniuni la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
La eveniment au participat ministrul Nicu Popescu, trimisul special al Serviciului European de Acțiune Externă pentru Parteneriatul Estic, Dirk Schubel, dar și 22 de ambasadori ai statelor membre ale UE responsabili de Parteneriatul Estic.
Șeful diplomației moldovene a subliniat angajamentul ferm al autorităților de a continua implementarea agendei de reforme, astfel încât să lanseze negocierile de aderare la UE într-un viitor cât mai apropiat.
În acest sens, cei prezenți, au discutat modalitățile de utilizare a instrumentelor PaE pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova.