România cumpără 18 drone de atac Bayraktar TB2 din Turcia
România va achiziționa din Turcia 18 drone de atac Bayraktar TB2 pentru forțele sale terestre, scrie caleaeuropeană.ro. Fiecare sistem include șase platforme aeriene cu capabilități de angajare a țintelor.

Achizițiile urmează să completeze dotările forțelor militare cu echipamente și sisteme de armament noi, care să asigure flexibilitate, conștientizare situațională extinsă și putere de foc sporită.
La începutul acestei luni, președintele Klaus Iohannis a afirmat că Bucureștiul analizează, de asemenea, cumpărarea de avioane F-35 în eforturile de modernizare a forțelor sale aeriene, conform unei decizii luate la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.