Social

UPDATE Adunarea Generală a Judecătorilor votat un nou CSM

Magistrații s-au reunit astăzi la Adunarea Generală a Judecătorilor, unde urmează să continue dezbaterile pe marginea alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Președinta interimară a CSM, Nina Cernat, a declarat că ședința este deliberativă. La eveniment participă și ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.

Olga Stavila
Sursa: Olga Stavila

UPDATE 12:13 Urmează să se desfășoare procesul de votare a membrilor CSM.

Olga Stavila
Sursa: Olga Stavila

UPDATE 16:50 Urmare a votării petrecute au fost aleși din rândul judecătorilor în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii magistrații: Șchiopu Vasile de la Judecătoria Ungheni – 220 voturi; Chironeț Ioana de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru - 215 voturi; Caraman Sergiu de la Judecătoria Criuleni – 185 voturi; Frunze Maria de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru - 158 voturi; În calitate de membru supleant al Consiliului Superior al Magistraturii a fost aleasă Mitrofan Livia de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru - 148.

UPDATE 12:00 A fost creată o comisie formată din 7 judecători, prezenți la Adunare.

UPDATE 11:33 Adunarea Judecătorilor examinează subiectul privind de alegerea membrilor CSM.

UPDATE 11:20 Viorica Puica este noul președinte al Adunării. Pentru ea au votat 208 judecători.

UPDATE 11:05 Anatolie Țurcan a fost revocat din funcția de președinte al ședinței Adunării Generale a Judecătorilor cu votul a 188 de magistrați prezenți la ședință. Ghorghe Balan s-a retras din funcția de secretar al ședinței.

Olga Stăvilă, reporteră Radio Moldova: Peste 300 de judecători s-au adunat astăzi la Adunarea Generală a Judecătoriilor din cei aproximativ 400 care activează în sistem, un număr suficient pentru cvorum. Pe ordinea de zi este subiectul alegerii membrilor permanenți ai Consiliului Superior al Magistraturii. Asta după ce Adunarea Generală a Judecătorilor a amânat numirea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 17 martie, decizie criticată de autorități și societatea civilă.

Amintim că în aprilie 2022 a fost lansată o procedură de evaluare a magistraților, prin crearea unei Comisii independente, cunoscută drept Comisia prevetting.

Aceasta a selectat 5 candidați pentru funcția de membru al CSM, dar deciziile sale au fost contestate de magistrați, iar la întrunirea din 17 martie au amânat luarea unei decizii.

Precizăm că, noul Consiliu Superior al Magistraturii urmează să fie format din 12 membri: șase din rândul judecătorilor, iar șase non-judecători, aleși de Parlament.

În prezent CSM activează în componență de patru membri dintre care trei sunt non-judecători aleși în urma desfășurării concursului de evaluare a Comisiei Pre-vetting.

Doar cinci judecători din 23 de candidați la funcții în CSM, au promovat evaluarea Comisiei pre-vetting: Livia Mitrofan și Maria Frunze, judecătoare la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, Ioana Chironeț, judecătoare la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana și Sergiu Caraman, judecător la Judecătoria Criuleni și Vasile Șchiopu, Judecătoria Ungheni. Potrivit Comisiei aceștia corespund criteriilor de integritate etică și financiară.

Olga Stăvilă

Olga Stăvilă

Autor

Citește mai mult