Social

Atenție fals! IGP atenționează în privința unor mesaje false din numele autorităților publice

Inspectoratul General al Poliției anunță cetățenii că pe adresele electronice este distribuit un nou tip de mesaj cu conținut fals, din numele autorităților publice.

stiri.md
Sursa: stiri.md

Astfel, potrivit IGP, infractorii cibernetici expediază citații false prin e-mail, pretinzând că provin de la autorități publice și încercând să obțină informații personale și financiare de la destinatari sub pretextul că dețin imagini compromițătoare cu tentă sexuală.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți și să verifice orice informație primită înainte de a furniza informații personale și financiare.

Poliția reamintește cetățenilor că pot deveni victime ale mai multor tipuri de escrocherii, cum ar fi înscenarea unui accident rutier și apelarea rudelor pretinsei persoane implicate în accident, iar ulterior solicitarea sumei impunătoare de bani.

De asemenea, infractorii efectuează apeluri din partea unei pretinse instituții bancare, prin care se cer datele cardului bancar și se extrag bani.

Un alt tip de escrocherie are loc prin spargerea profilului personal al victimei și solicitarea de a fi remise mijloace financiare de la prietenii virtuali.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult