Social

Marina Tauber a fost reținută pe Aeroportul Internațional Chișinău

Marina Tauber a fost reținută la Aeroportul Internațional Chișinău, luni dimineața, în timp ce încerca să plece cu avionul spre Tel Aviv, prin Istanbul. Potrivit Procuraturii Anticorupție, la baza reținerii a stat ordonanța procurorului din Procuratura Anticorupție, emisă în aceeași zi, pe motiv că învinuita a încălcat condițiile prevăzute de măsurile preventive.

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, urmează să examineze demersul procurorilor pentru înlocuirea măsurii cu arest preventiv.

„Considerând că învinuita deja a încălcat de mai multe ori condițiile impuse de judecători, procurorii au considerat necesar să fie reținută învinuita la aeroport pentru că exista un risc considerabil că învinuita se va eschiva de la organul de urmărire penală”, se arată în comunicatul Procuraturii Anticorupție.

Instituția precizează că, la 28 aprilie curent, Procuratura Anticorupție a depus un demers la judecătorul de instrucție să fie înlocuită măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar cu arest preventiv pe motiv că Tauber a încălcat condițiile măsurii preventive. Tot vineri, 28 aprilie, avocatul învinuitei a primit o copie a demersului. Pe 29 aprilie, Tauber a solicitat să fie amânată ședința de judecată ca să poată călători în Israel.

Amintim că, la 5 ianuarie curent, Curtea de Apel Chișinău a menținut măsura preventivă - liberarea provizorie sub control judiciar, Marina Tauber, fiind obligată să nu părăsească localitatea unde își are domiciliul, să nu comunice cu persoane care au tangență cu procesul penal respectiv și să predea pașaportul judecătorului desemnat cu atribuțiile judecătorului de instrucție.

Într-o intervenție video de la aeroport, Marina Tauber, a anticipat reținerea sa a declarat că autoritățile recurg la această măsură pentru că ea continuă critica la adresa lor.

„Ei (Maia Sandu și actuala guvernare - n.r.) se tem atât de mult, inclusiv de rezultatele din Găgăuzia, de Ilan Șor, de mine și de echipa noastră, încât vor să mă aresteze. A fost depus demersul procurorilor să fie schimbată măsura preventivă în privința mea. Înțeleg foarte bine de ce se întâmplă toate acestea, pentru că sunt activă, pentru că nu sunt de acord cu dânșii, pentru că lupt pentru cetățenii noștri, pentru că continui critica în adresa lor. Niciun arest și nicio reținere nu o să mă oprească. O să lupt pentru cetățenii noștri”, a spus Tauber.

Ea nu a negat că intenționa să plece din țară, dar, nu că a vrut să fugă, ci pentru că această deplasare era planificată demult, în scopuri medicale. „Eu plec doar pentru câteva zile și revin joi dimineața, am și bilet retur. O să le mulțumesc procurorilor și Maiei Sandu că mi-au făcut acest cadou de ziua mea de naștere”, a mai spus Marina Tauber, care astăzi, împlinește 37 de ani.

Autoritățile nu au comentat deocamdată declarațiile Marinei Tauber.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult