Igor Grosu după alegerile din UTA Găgăuzia „Relațiile dintre autoritățile centrale vor fi pragmatice”
Relațiile dintre autoritățile centrale și cele din UTA Găgăuzia, implicit după alegerea bașcanului, vor fi pragmatice, așa cum au fost și până acum, a declarat într-o emisiune la Pro TV Chișinău președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Potrivit oficialului, chiar dacă unul dintre candidații pentru funcția de bașcan în turul doi de scrutin este susținut de gruparea criminală care încearcă să destabilizeze situația, nu va putea influența starea de lucruri în țara noastră.
„Lucrurile când vor putea fi spuse tranșant vor fi spuse, indiferent că este vorba de conducătorul executivului, conductorul adunării populare. Cetățenii Republicii Moldova au ales foarte clar vectorul de integrare europeană, o spune majoritatea cetățenilor. Sarcina noastră, în continuare, este de a tăia din toată propaganda care continuă să vină de la Kremlin, iar în această unitate administrativă este mai prezentă unul din candidați reprezintă gruparea criminală organizată Șor. Noi avem o politică foarte calară, această grupare criminală nu are loc în politicul din Republica Moldova”, a menționat Igor Grosu.
Precizăm că în turul doi de scrutin al alegerilor pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia au acces reprezentantul Partidului Politic Șor și cel al Partidului Socialiștilor.