Doctorul familiei// Prevenirea diabetului zaharat
Conform datelor OMS din 1980 până în 2014 numărul persoanelor ce suferă de diabet s-a mărit de la 108 milioane până la 422 milioane. Afecțiunea reprezintă o cauză majoră de orbire, insuficiență renală, AVC, dar și amputații. Ce este piciorul diabetic și cum poate fi prevenit acesta aflați de la Pavel Cepraga.
Diabetul zaharat presupune niveluri crescute de glucoză în sânge, cu timpul această stare determină afectarea vaselor sangvine și a nervilor. Simptomele include amorțeli, furnicături, durere sau senzația că nu mai simți durere, căldură sau atingere la un membru.
Dacă vasele și nervii dintr-un picior sunt foarte afectate, acesta nu mai este viabil, iar amputația trebuie efectuată pentru prevenirea unor complicații și mai grave. Mai multe informații despre piciorul diabetic vă spune Natalia Porcereanu, medic endocrinolog, SCR „Timofei Moșneaga”.
„Pentru a preveni complicațiile diabetice sunt necesare măsuri – compensarea ideală a diabetului zaharat, tratamentul hipertensiunii arteriale cu obținerea valorilor țintă ale tensiunii arteriale, tratamentul dislipidemiilor cu valori țintă ale colesterolului LDL, trigliceridelor..., dar și stilul de viață al pacientului cu sistarea fumatului, fumatul fiind un factor extrem de nociv care acționează asupra vaselor”, susține Natalia Porcereanu.
Cu părere de rău piciorul diabetic nu poate fi tratat, dar se poate încetini progresia bolii, iată de ce adresarea precoce la specialistul endocrinolog sau la medicul de familie este esențială.