IGP: Panglicile bicolore pot fi purtate doar cu distincții. Confecționarea și comercializarea lor este interzisă
Panglicile bicolore vor putea fi purtate pe 9 mai doar dacă ele sunt parte a unei distincții/medalii, iar păstrarea, confecționarea și comercializarea panglicii este interzisă, a explicat șeful Inspectoratului General al Poliție, Viorel Cernăuțeanu.

Aceeași măsură se referă și la simbolurile „Z” și „V”. Șeful IGP amintește că acestea au devenit simboluri ale războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina.
„Pornind de la recomandările venite de la Comisia de la Veneția, constatăm foarte clar că autoritățile Republicii Moldova sunt îndreptățite să argumenteze că afișarea simbolurilor utilizate de forțele armate ruse în războiul actual produc un pericol real și iminent de dezordine și o amenințare la adresa securității naționale. Această simbolistică, această panglică bicoloră, actualmente este simbolistica unei agresiuni militare. Astfel, ea este interzisă în păstrare, utilizare și comercializare”, a declarat Viorel Cernăuțeanu în cadrul unui briefing de presă.
În context, șeful IGP solicită cetățenilor să se conformeze cerințelor legale, cerințelor organelor de forță, astfel încât să nu cadă pradă provocărilor venite din afară sau de la persoane cointeresate de a provoca astfel de situații. „Fiecare caz de încălcare a legii va fi documentat”, a mai spus Cernăuțeanu.
Persoanele care vor purta panglica Sfântul Gheorghe de 9 mai riscă să plătească o amendă între 4500 și 30 000 de lei.
Amintim că, anul trecut, majoritatea parlamentară a votat o lege prin care interzice afișarea unor simboluri care promovează războiul, inclusiv intervenția militară rusă în Ucraina, precum panglica Sfântului Gheorghe, literele „Z” și „V”.
La mijlocul lunii aprilie curent, Curtea Constituțională a aprobat o hotărâre prin care a decis că sancționarea utilizării panglicii Sfântul Gheorghe”, dar și a simbolurilor Z și V este constituțională. Totuși, pentru a pedepsi o persoană trebuie să se constate că simbolul a fost utilizat în scopul justificării sau glorificării acțiunilor de agresiune militară, a crimelor de război sau a crimelor împotriva umanității.
Autorii sesizării către Curte, deputații socialiști, au tratat decizia acesteia drept o victorie, declarând că panglica bicoloră nu mai este interzisă și că cetățenii o pot purta fără să fie sancționați, lucru negat de Curtea Constituțională. Înalta Curte a precizat că, prin hotărârea sa, nu a „repus în drepturi” și nu a „legalizat” purtarea panglicii negru-oranj și a altor simboluri reglementate de legile contestate, cum se propagă în spațiul public.
Președintele Parlamentului Igor Grosu a declarat pentru ProTV că modul în care vor fi sancționate persoanele care încalcă legea va fie exact ca în anii precedenți. Potrivit șefului Legislativului, cei care vor afișa simbolul unui stat agresor, vor fi documentați și vor suferi consecințe.
