Social

Ministerul Educației și Cercetării anunță indemnizații mai mari pentru tinerii specialiști

Perioada de acordare a îndemnizației anuale pentru tinerii specialiști în domeniul educației a fost extinsă de la trei la cinci ani. Totodată va fi majorată și suma indemnizațiilor acordate tinerilor specialiști. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.

Astfel, tinerii specialiști în domeniul educației, absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior vor primi o indemnizație de 200 de mii de lei, pentru primii cinci ani de activitate. Anterior, indemnizația era de 120 de mii de lei, care se achita în trei tranșe, a câte 40 de mii de lei.

Pentru absolvenții instituțiilor de învățământ profesional tehnic-post secundar indemnizația va fi majorată de la 96 de mii de lei la 160 de mii de lei.

„Se extinde de la trei la cinci ani și perioada în care tinerii specialiști din instituțiile de învățământ general-publice beneficiază de sprijin pentru inserție profesională, inclusiv de reducere a 75% a normei didactice pentru un salariu de funcție, precum și de audiență din partea cadrului didactic mentor”, a declarat Anatolie Topală.

De asemenea, tinerii specialiști în domeniul educației care își desfășoară activitatea în mediul rural, în centrele raionale sau în UTA Găgăuzia vor primi compensații pentru închirierea spațiului locativ, consumul de energie termică și electrică din contul bugetului de stat, pe o perioadă de cinci ani.

„Aceste măsuri au scopul de a motiva tinerii pentru o carieră didactică și pentru a contribui la creșterea calității resursei umane în educație”, a mai menționat ministrul Educației și Cercetării.

Menționăm că lipsa cadrelor didactice este una din cele mai mari probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ din Republica Moldova. Potrivit statisticilor, la începutul anului școlar 2022-2023, managerii instituțiilor de învățământ din țară erau în căutarea a peste 2000 de specialiști.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult