Externe

Marea Britanie: Au rămas ore numărate până la încoronarea regelui Charles al III-lea

Marea Britanie numără orele până la încoronarea regelui Charles al III-lea, prima în 70 de ani. Regele și regina consoartă se pregătesc pentru călătoria lor istorică în caleașcă până la Westminster Abbey, unde va avea loc ceremonia, transmite Rador. La ceremonia istorică a fost invitată și președinta Maia Sandu.

În ciuda prognozelor de ploaie, mulțimea s-a adunat deja pe traseul procesiunii.

O uriașă operațiune de securitate are loc în centrul Londrei, unde sunt prezenți o sută de șefi de stat și de capete încoronate și unde se anunță proteste ale antimonarhiriștilor.

Vineri seară regele a oferit o recepție pentru invitații de rang înalt.

Charles a devenit suveran peste Regatul Unit și alte 14 teritorii în septembrie, când mama sa, Elisabeta, a murit după șapte decenii de domnie.

Charles al III-lea devine al 40-lea monarh încoronat din 1066 încoace. O ceremonie specială, derulată după un ritual vechi de secole, va avea loc la Westminster Abbey, o catedrală istorică din centrul Londrei, unde au fost încoronați aproape toți monarhii britanici vreme de o mie de ani.

Charles al III-lea va purta o coroană regală veche de 360 de ani, făcută din aur masiv și pietre prețioase, care cântărește peste două kilograme. Această coloană este păstrată în Turnul Londrei, iar după ceremonia de astăzi va fi depusă din nou în seif până la următoarea încoronare.

7.000 de militari vor defila în centrul capitalei și peste 11.000 de polițiști sunt pregătiți pentru una dintre cele mai mari operațiuni de securitate din istoria Regatului Unit. Ceremoniile se vor încheia aproape de ora locală 16:00.

Solicitat de Moldova 1, serviciul de presă al Președinției a comunicat că șefa statului, Maia Sandu, se află deja la Londra.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult