Șeful IGP: Polițiștii nu au intimidat transportatorii care aduceau oameni la protest
Mai multe persoane, participante la protestele organizate astăzi în centrul capitalei de către Mișcarea Pentru Popor, din care face parte Partidul „Șor”, cu comportament suspect au fost conduse la sediile de Poliție pentru identificare și documentare, a declarat pentru Radio Moldova șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu. Oamenii legii nu au intimidat transportatorii care aduceau oameni la protestele din capitală, așa cum au anunțat reprezentanții Partidului „Șor”, a mai declarat șeful IGP.
„Au fost constatate o serie de încălcări raportate la diferite compartimente, vorbim aici atât de obiecte interzise depistate, chiar și persoane minore antrenate în acest proces. Cel mai regretabil e că oamenii totuși nu înțeleg că deplasarea lor este foarte importantă de a fi în siguranță. Noi iarăși constatăm o neglijență din partea transportatorilor pe diferite compartimente: încălcarea regulamentului circulației rutiere, necorespunderea tehnică a mijloacelor de transport. Faptul că au fost documentați conducătorii transportului este un alt proces, dar și după documentarea acestora noi nu am interzis deplasarea lor în direcția municipiului Chișinău”, a declarat șeful IGP.
Viorel Cernăuțeanu a mai declarat că la protestul de astăzi din centrul capitalei ar fi fost aproximativ 1500 de persoane.
Menționăm că astăzi, 7 mai, Mișcarea Pentru Popor a organizat un protest în fața Parlamentului. De dimineață, reprezentanții acestei formațiunii au acuzat Poliția că blochează accesul oamenilor la libera deplasare și protest. Ei au spus că autocarelor care transportă pasageri li se ridicau plăcuțele de înmatriculare.