Externe

Președintele Chinei va găzdui un summit cu liderii celor cinci foste republici sovietice din Asia Centrală, aflate istoric sub influența rusă

Președintele chinez Xi Jinping va găzdui săptămâna viitoare, în China, un summit inedit cu liderii celor cinci foste republici sovietice din Asia Centrală, într-un moment în care China își întărește influența asupra acestei regiuni aflate istoric sub influența rusă, informează AFP, citată de Agerpres.

Acest summit „China-Asia Centrală”, primul de acest gen, îi va reuni pe liderii Kazahstanului, Kîrgîzstanului, Tadjikistanului, Uzbekistanului și Turkmenistanului, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe chinez.

Reuniunile se vor desfășura în 18-19 mai în orașul Xi'an (nord), punct de plecare al vechiului Drum al Mătăsii.

China mai informase cu privire la acest summit, însă până acum nu erau cunoscute datele exacte.

Rusia, care consideră de la mijlocul secolului al XIX-lea Asia Centrală zona sa de interes, își vede rolul contestat și aliații săi tradiționali regionali atrași de China, Turcia și de țările occidentale.

Această tendință se accelerează după declanșarea invaziei ruse asupra Ucrainei, chiar dacă Moscova păstrează puternice pârghii de influența.

Țările autoritare din Asia Centrală invitate de Beijing fac parte din 'Noile drumuri ale mătăsii', un uriaș proiect de infrastructuri rutiere, feroviare și portuare, inițiat de China.

Influența tot mai mare a gigantului asiatic în regiune generează însă o oarecare neîncredere în rândul populației, în special în Kîrgîzstan și în Kazahstan.

Represiunea puterii chineze în provincia Xinjiang împotriva uigurilor - etnie majoritar musulmană ce provine tot din Asia Centrală - constituie unul dintre motivele acestor reticențe.

Semn al interesului în creștere al Beijingului pentru Asia Centrală, Xi Jinping a întreprins anul trecut în Kazahstan prima sa deplasare în afara țării de la începutul pandemiei de COVID-19.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult