Externe

Date ONU: De la începutul invaziei la scară largă a Ucrainei de către Rusia și-au pierdut viața aproape 9000 de civili

Aproape 9000 de civili au murit de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, anunță Organizația Națiunilor Unite (ONU).

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, din 24 februarie 2022, în Ucraina au fost uciși 8791 de civili, 14815 fiind răniți. Din numărul de persoane decedate, 519 sunt copii.

Totodată, alți 3977 sunt bărbați, 2367 femei, iar 1928 de morți nu au putut fi identificați după sex, din cauza deformării corpurilor în urma bombardamentelor. ONU mai constată că, în majoritatea cazurilor, civilii afectați au fost răniți de arme explozive cu rază largă de acțiune, care au ucis peste 7200 de persoane și au rănit cca 14000.

Statisticile ONU se referă doar la cazurile confirmate de deces și răniri ale oamenilor.

Organizația Națiunilor Unite consideră că ratele reale ale victimelor ar putea fi mult mai mari, deoarece informațiile din unele zone de lupte intense nu sunt încă prezentate și multe date urmează să fie confirmate. Vorbim de Mariupol, Lisichansk, Popasna și Severodonețk.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult