Economic

Japonia va acorda Republicii Moldova un împrumut în valoare de 100 de milioane de dolari

Japonia va acorda Republicii Moldova un împrumut în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari pentru realizarea Proiectului „Politici de dezvoltare pentru redresarea economică”. Inițierea negocierilor a fost aprobată în cadrul ședinței Guvernul. Asistența va fi utilizată pentru finanțarea necesităților bugetului de stat și pentru acoperirea deficitului bugetar pentru anul 2023, a accentuat ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu.

„Obiectivul finanțării este de a sprijini reformele și politicile Republicii Moldova prin atenuarea impactului războiului din Ucraina asupra refugiaților și gospodăriilor și prin asigurarea rezilienței și competitivității Republicii Moldova. Programul conține zece acțiuni prioritare, dintre care, opt acțiuni prioritare aferente programului Băncii Mondiale și alte două acțiuni prioritare ale agenției care au drept scop îmbunătățirea sistemului medical din Republica Moldova precum și promovarea întreprinderilor mici și mijlocii. Toate acțiunile date ai fost realizate pe parcurs de către Republica Moldova acum deja așteptându-se doar debursarea”, a afirmat Veronica Sirețeanu.

Amintim că asistența în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari a fost anunțată în cadrul conferinței Liderilor G4 din data de 24 februarie și reprezintă o politică consistentă a autorităților nipone de a ajuta Republica Moldova.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult