Armata ucraineană ar fi provocat pierderi uriașe forțelor ruse într-un contraatac de succes lângă Bahmut
Kievul a anunțat un contraatac de succes la Bahmut împotriva trupelor ruse provocând daune semnificative inamicului, transmite CNN. Potrivit oficialilor ucraineni, acțiunea ofensivă ucraineană a „eliberat complet” de forțele rusești o zonă de 3 km pătrați a orașului. La rândul său, Șeful Wagner, Evghenii Prigojin, a declarat că trupele sale vor rămâne în Bahmut, solicitând statului major rus mai multe muniții pentru a cuceri orașul.
Armata ucraineană a provocat, miercuri, „pierderi uriașe” forțelor ruse într-un contraatac, pe care îl consideră reușit, în zona de est a orașului Bakhmut, susțin surse ucrainene, citate de CNN. Potrivit comandantului militar ucrainean, Andrii Bilețki, unitățile Brigăzii 72 a Federației Ruse au fost învinse, împreună cu un număr semnificativ de vehicule blindate de luptă. Acesta a mai adăugat că au fost complet distruse câteva divizii și un „număr semnificativ” de militari ruși au fost luați prizonieri. De asemenea, grupul Wagner ar fi suferit pierderi grele.
Purtătorul de cuvânt al Forțelor Armate Ucrainene, Serghei Cherevaty, a adăugat că bătălia pentru Bahmut este în desfășurare și că până în prezent au avut loc 524 de atacuri asupra pozițiilor ucrainene din jurul orașului. El a mai spus că, dacă Wagner nu va primi mai multe forțe terestre și militare, în viitorul apropiat, această grupare ar putea fi nimicită în Bahmut.
Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat că armata rusă i-a „promis” sprijin, după ce a amenințat că se va retrage din Bahmut din cauza lipsei de muniții.
Precizăm că Bahmut este scena unui asalt de luni de zile din partea forțelor ruse, în care forțele Wagner au avut un rol proeminent, transmite digi.24. Conflictul a făcut ca mii de oameni să părăsească orășelul, care, înainte de război avea 70.000 de locuitori. În prezent, zona este devastată de război. Însă, în ciuda pierderilor uriașe de oameni și resurse pe care Moscova le-a investit în capturarea orașului, rușii nu au reușit să preia controlul total.