Social

Tinerii specialiști angajați în sistemul educațional vor beneficia de facilități din partea statului

Perioada în care tinerii specialiști angajați în sistemul educațional vor beneficia de facilități din partea statului va fi extinsă de la trei la cinci ani. Un proiect de modificare a Codului educației, care prevede acest lucru, a fost votat, în prima lectură, de 78 de deputați.

Ministrul Anatolie Topală a precizat că reformele în domeniul Educației, care derivă din modificările la Cod, vor permite integrarea sistemului educațional al țării noastre în spațiul european al Educației.

Potrivit oficialului, aceasta va aduce mai multe beneficii tinerilor din Republica Moldova.

„Aceste modificări au rolul de a susține și accelera procesele de modernizare pe care le-am lansat, investiții majore în sistemul educațional pentru a avea școli și universități bine dotate. În același context digitalizăm educația, investim în pregătirea profesorilor creăm oportunități de sprijin pentru cadrele didactice, în special, pentru cei care se află la început de carieră”, a menționat Anatolie Topală.

Un alt subiect discutat a fost despre studierea profilurilor economice. Deputata Alla Darovannaia a solicitat opinia ministrului Anatolie Topală privind comasarea specialităților cu profil economic la Academia de Studii Economice.

„Prin anii 2007 – 2008, când a început studiile în baza de contract, universitățile au deschis facultăți economice, ulterior, din diverse motive s-a diminuat numărul de studenți și astăzi avem o insuficiență de cadre economice. Ar fi util pentru Republica Moldova ca toate studiile publice sau finanțate de către stat în domeniul economiei să fie concentrate în Academia de Studii Economice ca instituție specializată în acest domeniu”, a spus Alla Darovannaia.

Potrivit documentului aprobat astăzi, absolvenții instituțiilor de învățământ superior vor primi indemnizații în valoare de 200 de mii de lei. Iar în cazul tinerilor care au absolvit instituțiile de învățământ profesional tehnic, indemnizațiile vor crește de la 96 de mii de lei la 160 de mii de lei.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult