LIVE // Curtea Constituțională continuă examinarea demersului Guvernului privind scoaterea în afara legii a Partidului „Șor”
Ședința Curții Constituționale în care este examinat demersul Guvernului referitor la constituționalitatea Partidului Politic „Șor” va continua și astăzi, 12 mai, începând cu ora 10:00.
Menționăm că miercuri, 10 mai, au fost examinate mai multe demersuri ale avocaților Partidului „Șor”, printre care și amânarea ședinței pentru asigurarea participării la ședință a deputatei formațiunii, Marina Tauber, demers care a fost admis parțial de către magistrații Înaltei Curți.
Amintim că Guvernul a cerut în noiembrie anul trecut scoaterea în afara legii a Partidului „Șor”, pe care îl acuză că a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și a pus în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova, fiind finanțat din exterior și sprijinit de către serviciile secrete rusești.
Liderul formațiunii, fugarul condamnat recent la 15 ani în dosarul fraudei bancare, Ilan Șor, califică demersul Guvernului drept comandă politică.