Maia Sandu a discutat la Ottawa despre sprijinul pe care Canada îl poate acorda Republicii Moldova
Președintele Maia Sandu a discutat cu premierul Canadei, Justin Trudeau, despre avansarea cooperării bilaterale și despre ajutorul pe care îl poate primi Republica Moldova pentru a-și spori reziliența în fața provocărilor din regiunea noastră.
„Am menționat expertiza, instruirile și asistența de care avem nevoie ca să ne dezvoltăm sectorul de apărare și de securitate națională. Am mulțumit domnului Prim-ministru pentru ajutorul primit anul trecut ca să gestionăm mai bine criza refugiaților”, a menționat șefa statului, care se află într-o vizită oficială în Canada.
Canada co-prezidează, împreună cu Germania, Grupul de lucru privind situația umanitară a refugiaților din țara noastră, în cadrul Conferințelor ministeriale ale Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova.
Maia Sandu a discutat și despre soluționarea problemelor diasporei moldovenești din Canada și i-a mulțumit premierului canadian pentru aprecierea activității cetățenilor în țara gazdă.
„Mi-am exprimat recunoștința și pentru sprijinul necondiționat pe care Canada îl acordă Ucrainei în acest război brutal, iar rezistența și curajul vecinilor noștri ne protejează și pe noi”, a conchis Maia Sandu.