Social

Șeful CNA, nemulțumit de colaborarea cu PA și PG. Veronica Dragalin ar putea fi audiată în Parlament. Reacția PG și PA

Șeful Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, s-a plâns pe o relație ineficientă a CNA cu Procuratura Anticorupție și Procuratura Generală. În timpul prezentării în plenul Parlamentului a raportului de activitate pentru anul 2022, acesta a declarat că relațiile cu PA și PG sunt „neclare”. Mai mult, el a acuzat colegii din cele două structuri că nu oferă CNA sprijinul necesar, iar în unele cazuri chiar, dispun încetarea cauzelor penale fără explicații. Procurorul general interimar a calificat aceste afirmații drept manipulatoare, iar Veronica Dragalin a declarat că la Procuratura Anticorupție lucrurile sunt gestionate corect.

„Relațiile cu PA și PG sunt neclare în ultima vreme. Ele au fost bune o perioadă, dar în ultima vreme chiar sunt neclare și eu sunt nedumerit de ce. Aș vrea în continuare să fie bune, în special atunci când discutăm despre cazuri de rezonanță și noi propunem investigarea cazurilor de spălare a sute de milioane de lei, unde nu se vede bănuială rezonabilă. În schimb, când e vorba de un medic prăpădit, care ia 500 de lei pentru servicii medicale - Da, nu este nicio problemă: și camere de supraveghere, și alte măsuri de investigație, și interceptarea convorbirilor telefonice. Asta este modalitatea de utilizare a resurselor noastre limitate? Eu cred că trebuie să ne concentrăm pe cauzele cele mai importante, care afectează cel mai mult societatea noastră și să avem vână când ne ocupăm de ele”, a declarat Iulia Rusu.

Afirmațiile acestuia vin ca răspuns la solicitarea deputatului PAS Dan Perciun de a spune care sunt relațiile cu PA și PG și în ce măsură colegii „sunt deschiși pentru a depune toate eforturile necesare pentru a valorifica eforturile CNA în mai multe dosare de importanță majoră”.

Drept exemplu de colaborare cu PG și PA, Iulian Rusu a menționat dosarul Hotelului Național.

„Cauza Hotelului Național este o rușine pentru tot sectorul justiției. Ca să ne reabilităm, am implicat un număr impunător de angajați ca să revizuim care este situația privind Hotelul Național. Stimați deputați! Noi am depistat mai multe probe și avem mai multe suspiciuni că au fost comise infracțiuni de la bun început, în 2006, când s-a luat decizia cu privire la privatizarea SA „Moldova-TUR”. Aceste informații le-am prezentat colegilor procurori. Din păcate, propunerea noastră de a porni urmărirea penală pe mai multe articole a fost parțial abrogată. Eu nu consider aceasta o abordare corectă față de munca pe care o depun ofițerii de urmărirea penală”, a declarat șeful Centrului Național Anticorupție, accentuând că această cauză trebuie revizuită și dusă până la capăt.

La rândul său, deputatul PAS, Dan Perciun a menționat că un fost viceprimar de Chișinău, la o anumită etapă, a declarat la o televiziune că pentru a elibera autorizația de demolare a hotelului Chișinău i s-a oferit mită de 50 de mii de euro, fapt pentru care a depus un denunț la CNA. „Acum, din câte înțelegem, el nu a fost nici măcar chemat la Procuratura Anticorupție pentru a da explicații cine i-a propus mită, în ce context etc.”, a menționat Perciun.

Potrivit deputatului PAS Dan Perciun, declarațiile șefului CNA trezește întrebări cu privire la activitatea PA. Parlamentarul susține că, pentru mai multe informații, în plenul Parlamentului ar putea fi invitați inclusiv procurorul general și șefa PA, Veronica Dragalin.

„Se acumulează tot mai multe întrebări la activitatea Procuraturii Anticorupție. Atunci când CNA consideră că dosarul „Hotelul Național” este o rușine și este tratat superficial de Procuratura Anticorupție – apar mari semne de întrebare. Cred că după audierea în plen a directorului CNA de azi, ar fi bine să avem o discuție în plen și cu Procurorul General și șefa Procuraturii Anticorupție. Trebuie să obținem clarificări de la șefa PA privind acțiunile întreprinse în raport cu procurorii care blochează urmărirea penală”, a declarat Dan Perciun.

În replică, procurorul general interimar, Ion Munteanu, a declarat pentru realitatea.md că afirmațiile șefului CNA sunt manipulatorii și incorecte. „Procuratura Generală consideră aceste declarații ca fiind manipulatorii și incorecte. În opinia mea reprezintă o frustrare a acestei instituții, care încearcă din răsputeri să-și motiveze existența, or toate investigațiile de amploare care au fost finalizate în ultimul an aparțin exclusiv Procuraturii Anticorupție, Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale sau Procuraturii Generale. Mai mult, în opinia mea, este inadmisibil și contrar legii că directorul CNA și-a permis să se implice direct în activitatea organului de urmărire penală. Aceste fapte urmează să fie calificate și apreciate din punct de vedere legal”, a menționat Munteanu.

De cealaltă parte, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin a scris într-un comentariu pe Facebook că în Procuratura Anticorupție activează procurori corecți și integri, „care luptă în fiecare zi să oprească schemele ofițerilor care încă în ziua de azi încearcă să stoarcă bani de la oameni pe dosare.

„Decizia privind plângerea ce vizează Hotelul Național a fost adoptată și semnată de mine personal. Așa că dacă vreți să alungați procurori corupți, să va adresați la mine. Procuratura Anticorupție are în exercitare un dosar penal complex și de rezonanță (fără ajutorul CNA) cu sechestru asupra Hotelul Național, care va fi confiscat ca urmare a unei condamnări. Fiți siguri că noi gestionăm lucrurile în Procuratura Anticorupție în mod corect”, a mai scris Veronica Dragalin.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult