Corespondență SUA // Sute de moldoveni s-au întrunit în cadrul Convenției Moldo-Americane. Maia Sandu i-a invitat să susțină reformele prin investiții în economia țării
Orașul Chicago din Statele Unite ale Americii a devenit în aceste zile loc de conexiune între diaspora de peste ocean, din UE, dar și conaționali din Republica Moldova. Sute de moldoveni și-au dat întâlnire la Convenția Moldo-Americană, aflată la cea de-a 9-a ediție. Antreprenori, medici, profesori, dar și designeri stabiliți de mai mulți ani în SUA au făcut schimb de opinii și au analizat oportunitățile de a susține țara lor de origine. La eveniment au participat ambasadori, dar și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, transmite corespondenta Radio Moldova în SUA, Ecaterina Cupcea.
Orașul Chicago din statul american Illinois a găzduit un eveniment de anvergură pentru diaspora stabilită peste ocean. Basarabenii care au reușit să lanseze afaceri în cea mai competitivă economie a lumii au venit să facă schimb de experiență, dar și să stabilească noi relații de afaceri și de prietenie. Garri Covalschi este antreprenor și spune că s-a alăturat Convenției moldo-americane acum trei ani.
„Curiozitatea m-a adus la Convenție ca să văd ce mai fac moldovenii și în alte state din SUA și am fost plăcut surprins. De fapt suntem foarte diverși, suntem implicați în foarte multe domenii și majoritatea dintre noi avem cât de cât succes”, a spus Garri Covalschi, antreprenor stabilit la Chicago.
Conaționalii din Statele Unite ale Americii spun că nu le este indiferentă soarta țării natale și și-ar dori să investească potențialul de care dispun în beneficiul celor rămași acasă. Ion Lupușor, om de afaceri stabilit în Las Vegas.
„Creând o Convenție de tipul acesta și creând pe baza Convenției o comunitate puternică putem să avem o voce mai puternică care să fim auziți atât în State, aici, cât și în Moldova. Împreună la fel noi de aici cât și oamenii din Moldova pot să aibă un beneficiu”, a remarcat Ion Lupușor, om de afaceri stabilit în Las Vegas.
De această dată, organizatorii spun că au asigurat mai multe oportunități de discuții pentru mediul de afaceri, mai ales în contextul în care la eveniment au fost prezenți și membri ai Guvernului.
„Domeniile de activitate sunt foarte diferite, avem participanți din (n.r. domeniile) asigurări, consultanță în afaceri, imobiliare, medici, profesori. Spectrul este foarte larg, avem o comunitate mare și care e implicată în mai multe domenii”, a explicat Elena Drăgălin, președinta Covenției moldo-americane.
La rândul său, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a îndemnat basarabenii de peste ocean să susțină reformele prin investiții în economia țării.
„Facem reforme pe toate dimensiunile așa încât cei care vor să investească să aibă această certitudine că banii sunt în siguranță”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit organizatorilor, la Convenția moldo-americană din Chicago au participat peste 350 de conaționali din SUA, Canada, dar și România.