Parcursul european al Republicii Moldova, discutat de Nicu Popescu cu președintele Consiliului Național al Austriei
Parcursul european al Republicii Moldova a fost unul dintre subiectele discutate de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, cu președintele Consiliului Național al Republicii Austria, Wolfgang Sobotka, care efectuează o vizită de lucru la Chișinău.
„În contextul agresiunii ruse împotriva Ucrainei, m-am referit la sprijinul acordat de țara noastră refugiaților ucraineni, dar și la măsurile întreprinse de autoritățile naționale pentru contracararea acțiunilor de destabilizare la adresa Republicii Moldova. În cadrul întrevederii am discutat și despre parcursul european al Republicii Moldova, despre progresele semnificative pe care țara noastră le-a înregistrat în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene. Cu această ocazie, am mulțumit pentru sprijinul pe care Austria l-a oferit Republicii Moldova de-a lungul anilor. Am declarat că mizăm în continuare pe același suport ferm, inclusiv în lansarea negocierilor de aderare la UE”, a declarat Nicu Popescu.
Menționăm că este prima vizită a unui președinte de parlament al Austriei în cei 31 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre țările noastre.