Papa Francisc va trimite un cardinal să se întâlnească separat cu Putin și Zelenski, în încercarea de a aduce pacea în Ucraina
Papa Francisc i-a cerut cardinalului italian Matteo Zuppi să își asume o misune de pace, care prevede întâlniri separate cu președinții Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina, a anunțat sâmbătă Vaticanul, informează Agerpres.

Zuppi, în vârstă de 67 de ani, este președintele conferinței episcopilor din Italia. Acesta va încerca "să contribuie la reducerea tensiunilor în conflictul din Ucraina, cu speranța - la care Sfântul Părinte nu a renunțat niciodată - de a începe astfel procese de pace", se arată în comunicat.
Suveranul pontif s-a referit la intenția de a lansa o misiune de pace pentru Ucraina luna trecută, la întoarcerea dintr-o vizită în Ungaria. El nu a dat însă detalii concrete despre inițiativă, declarând presei că "este o misiune în curs, dar nu este încă publică. Atunci când va fi publică, o voi dezvălui".
Conform unui comunicat al Vaticanului, cardinalul Zuppi va încerca "să contribuie la reducerea tensiunilor în conflictul din Ucraina, cu speranța - la care Sfântul Părinte nu a renunțat niciodată - de a începe astfel procese de pace". O sursă diplomatică din statul papal a declarat agenției Reuters că Zuppi va încerca să se întâlnească separat cu președinții ucrainean și rus, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit cu papa, săptămâna trecută, la Vatican și i-a cerut să susțină planul de pace al Ucrainei. Atunci, Suveranul Pontif a sugerat că Vaticanul va acționa în ajutorul Ucrainei pentru repatrierea copiilor ucraineni furați de ruși. Ucraina estimează că aproximativ 19.500 de copii au fost luați de ruși și duși în Rusia sau în Crimeea ocupată. "Trebuie să facem toate eforturile să-i aducem acasă", a spus Zelenski, după ce a menționat că a discutat problema cu Papa.
Totodată, Zelenski i-a cerut lui Francisc să condamne crimele rusești din Ucraina, afirmând că nu poate exista "egalitate între victimă și agresor".