Politic

„Moldova Europeană” // Maia Sandu, la Adunarea Națională: Am venit să spunem răspicat – locul Republicii Moldova este în UE

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat miile de cetățeni reuniți astăzi la Adunarea Națională, desfășurată la Chișinău și în alte orașe din Europa. Șeful statului a declarat că astăzi vocea poporului Republicii Moldova este una comună. „Am venit să spunem răspicat, cu încredere și cu mândrie - moldovenii sunt europeni! Locul Moldovei este în Uniunea Europeană”, a spus Maia Sandu.

„Dragi moldoveni, adunați în Piața Marii Adunări Naționale, adunați în capitalele lumii, mă bucur să fim atât de mulți azi împreună.

Îi salut cu drag pe cei de la Nordul Moldovei până la Sud. Îi salut cu drag pe cei din centrul Moldovei.

O salut pe doamna Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European, și pe toți partenerii țării noastre, care au venit alături de noi pentru a confirma susținerea țărilor europene pentru calea aleasă de Moldova - calea europeană.

Știu că alături de noi sunt acum cetățenii noștri de la Milano, Paris, Roma, Londra, Madrid, București, Padova, Viena, Barcelona, Budapesta. Cei din diasporă, cei cu ajutorul cărora țara noastră a reușit să facă față problemelor și greutăților. Și cei care au rămas acasă în ciuda tuturor greutăților, toți oamenii care au ținut Moldova dreaptă și demnă în toți acești peste 30 de ani.

Oriunde v-ați afla acum, vocea noastră azi este una comună. Am venit să spunem răspicat, cu încredere și cu mândrie - moldovenii sunt europeni! Locul Moldovei este în Uniunea Europeană.

Proiectul nostru de țară și obiectivul nostru este ca Moldova să fie până în 2030 membru cu drepturi depline al familiei europene. Acesta nu este doar angajamentul meu. Avem susținerea Uniunii Europene în acest drum. Și asta o cere poporul Republicii Moldova.

A cerut-o de fiecare dată când a ieșit în stradă să-și apere drepturile, a cerut-o la alegeri, o cere acum când, iarăși, ne-am adunat împreună pentru a decide soarta Moldovei.

Europa este mai mult decât o lozincă politică, Europa este un mod de viață, un vis care trebuie să devină realitate și este șansa poporului nostru să trăiască în pace, în liniște și în belșug. Acest vis depinde de fiecare dintre noi.

Pare un drum lung, este un drum al unor eforturi deosebite, o muncă necesară din partea întregii societăți, dar este unicul drum care va asigura că viitorul copiilor noștri este în pace și în bunăstare.

Acest vis a fost clădit de bunicii și părinții noștri, care acum 34 de ani, pe 27 august, au revendicat dreptul la libertate, unitate națională și la un viitor european. Este datoria noastră să înfăptuim acest vis, fiindcă noi suntem un popor cu credință, harnic și demn. Acum este momentul.

Cum va arăta viitorul copiilor noștri în 7 ani depinde de fiecare dintre noi. Depinde de alegerile pe care le facem și de acțiunile noastre zi de zi. Depinde de instituțiile statului - să devină puternice, independente, capabile să apere interesul Moldovei.

Dar depinde și de voința și comportamentul fiecărui cetățean. Nimeni nu ne poate sta în calea dezvoltării dacă noi toți vom merge spre Uniunea Europeană. Pentru că stăpân în casa noastră este doar poporul.

Moldova trebuie să fie membru al Uniunii Europene. Moldovenii trebuie să fie europeni nu doar în valori, așa cum suntem astăzi, ci și în acte.

Timp de 34 de ani au încercat să ne blocheze viitorul, să ne dezbine, să ne țină în sărăcie, să ne șantajeze, au vrut să fim dependenți, au vrut să înghețăm, să cădem. Dar noi am rezistat!

Noi suntem rezistenți. În 34 de ani am rezistat în pofida tuturor piedicilor. Am rămas o țară cu oameni liberi, o țară democratică, o țară care-și merită locul în Uniunea Europeană.

Suntem un popor demn, spunem ce vrem și suntem fermi în deciziile care țin de țara noastră. Acest lucru l-au dorit și părinții noștri, și toți cei care au apărat Moldova prin sacrificii și cu fruntea sus.

Iată și azi - ne-am adunat în Piața Marii Adunări Naționale, așa cum am făcut-o timp de trei decenii pentru a spune că Moldova este europeană. Că ne dorim cu toții ca cei care trăiesc pe acest pământ să fie liberi în casa lor.

Azi îndeplinirea acestei aspirații este mai posibilă ca niciodată. Avem datoria să muncim pentru ca toți copiii Moldovei să fie fericiți, iar cei care se nasc azi să meargă în clasa întâi ca cetățeni europeni.

Tinerii care azi încep facultatea de medicină trebuie să fie medici într-un stat european.

Agricultorii care azi sădesc o livadă de nuci vor culege prima roadă bogată într-o țară europeană. Și vor avea o piață europeană mare și stabilă pentru producția moldovenească.

Ne dorim ca antreprenorii care deschid azi afaceri să le transforme în companii europene, moderne, competitive și să creeze și mai multe locuri de muncă acasă.

Moldova europeană înseamnă că trebuie să clădim instituții de stat cu adevărat europene, care să servească doar cetățeanului, să protejeze și să muncească în interes național oricine ar fi la guvernare. Profesorii, medicii, polițiștii, toți angajații din sectorul public vor deveni funcționari europeni - respectați de cetățeni și răsplătiți pe merit.

Toți cei adunați aici, în Piața Marii Adunări Naționale, venim din localitățile noastre, din comunitatea noastră la care ținem. Nimeni nu știe mai bine decât noi că un viitor european înseamnă sate și orașe amenajate, dezvoltate.

Am lansat Programul „Satul European”. În doar un an am finalizat 100 de proiecte și oamenii din aceste localități au azi apă potabilă, grădiniță sau școală modernă, drum de calitate și iluminat pe străzi. În următorii ani trebuie să ajungem din sat în sat și să aducem Europa în toate localitățile noastre.

Pentru vârstnicii noștri, cei ieșiți la pensie, așteptarea înseamnă cel mai mult. Însă părinții și bunicii noștri știu ce înseamnă să muncești cu răbdare pentru că doar așa te poți bucura de rezultate trainice. Ei vor ca nepoții lor să învețe în școli europene, ei vor ca nepoții și copiii lor să iasă la pensie într-o țară europeană și tot sacrificiul lor de-o viață să nu fi fost în zadar.

Diaspora nu înseamnă doar dor și despărțire. Diaspora înseamnă moldoveni care își ajută familia, localitatea de baștină și țara, cei care vin acasă, investesc și deschid locuri de muncă. Moldovenii plecați știu ce înseamnă Europa, ei știu cum funcționează Europa și vor ca țara lor să fie cât mai curând un stat european.

Ne dorim ca cei care azi sunt în diasporă să poată veni acasă mai des, mult mai des, sau să vină de tot acasă - pentru că acasă va fi Uniunea Europeană.

Transformarea Moldovei într-un stat european înseamnă un drum la finalul căruia să fim mândri că am ales bine. Nu este un drum ușor, dar nu pentru că e greu sau ușor l-au ales moldovenii.

L-am ales pentru că este unica șansă ca Moldova să se dezvolte. Este drumul pe care noi, cetățenii Republicii Moldova, l-am ales pentru ca țara noastră să NU mai fie la marginea Europei, să nu trăiască în șantajul rusesc, sărăcie și corupție.

Moldova europeană este Moldova în care toți cetățenii săi au loc. Unde fiecare își realizează potențialul liber, fără să fie înjosit, hărțuit. Încăpem cu toții pe această palmă de pământ dragă inimilor noastre.

Avem misiunea comună să facem Moldova mai bogată și mai modernă. Și acest lucru stă în puterea fiecăruia dintre noi. Să ne privim cu mândrie țara. Aud cum ne laudă străinii, aud vorbe de apreciere pentru moldoveni și Moldova. Iar acasă aud cum se critică moldovenii între ei.

Nu suntem nici cei mai buni, nici cei mai răi. Nu trebuie să ne rușinăm, dar nici să exagerăm meritele noastre. Îmi doresc să ne apreciem pentru ceea ce suntem.

Avem pentru ce să ne apreciem - suntem un popor plin de omenie, punem preț pe dreptate și suntem strâns legați unii de alții prin puterea comunității și a oamenilor care au trecut prin greutăți și bucurii împreună.

Știm să fim ospitalieri, dar știm și să punem piciorul în prag când ni se încalcă demnitatea. Sărim în ajutor când este nevoie și împărțim cu frații bucata de pâine. Știm toate aceste lucruri, ele înseamnă Moldova. Cu ele, vom îmbogăți și întări Europa.

Și aș vrea să schimbăm modul în care vedem Moldova. Să ne respectăm, să fim mai buni unii cu alții. Cei cu posibilități să-i ajute pe cei care au nevoie de sprijin. Cei înstăriți să contribuie la dezvoltarea satelor în care s-au născut. Să găsim o cale de a comunica cu tânăra generație și de a lucra împreună pentru binele tuturor.

Vreau să avem încredere și credință în ceea ce facem. Toți cei adunați aici azi, toți cei care ne urmăresc și sunt cu inimile alături de noi, sunteți oameni buni, harnici - credeți în ceea ce faceți. Să mergem înainte împreună!

Istoria Moldovei este una a rezistenței. După o perioadă a rezistenței, următorii ani vor fi despre transformarea noastră în stat european egal cu cele mai dezvoltate state ale lumii. Moldova se ridică. Moldovenii se unesc. Împreună vom ridica o Moldovă europeană cu care să ne mândrim.

Dezbinările din trecut trebuie să se sfârșească. Acum e momentul să lăsăm deoparte lucrurile ce ne diferențiază și să ne întrebăm care sunt lucrurile ce ne unesc.

Ne unește dorința noastră comună de a trăi liber într-un stat european. Ne unește credința că moldovenii merită să fie fericiți la ei acasă și să-și decidă singuri soarta. Ne unește speranța că peste 7 ani ne vom uita în ochii copiilor Moldovei mândri de deciziile noastre și vom vedea optimism și bucurie.

Dacă acestea sunt lucrurile care ne unesc pe toți, indiferent de etnie, limbă maternă sau ideologie politică, cu siguranță Moldova va fi în Uniunea Europeană. Stat membru al UE înseamnă că vom fi respectați, iar independența și democrația noastră vor fi protejate.

Uniunea Europeană nu pune la îndoială că unicul stăpân în Moldova sunt moldovenii. Uniunea Europeană sprijină dreptul fiecăruia la libera exprimare și la viață. Uniunea Europeană sprijină libertatea poporului de a-și alege singur soarta.

Moldova europeană înseamnă o Moldovă cu prieteni puternici și de nădejde care nu ne vor lăsa singuri în fața agresorilor ce aduc războaie și ucid oameni. Putem fi în siguranță doar împreună cu familia europeană.

Războiul este azi departe de casele moldovenilor pentru că ucrainenii luptă eroic și își dau viața pentru pământul și neamul lor. Acest război ne arată limpede că nu mai vrem să fim sub șantajul Kremlinului.

Vrem să ținem țara și copiii noștri departe de pericolul războiului. Doar fiind membri ai Uniunii Europene NU vom fi singuri și vom avea garanția siguranței și păcii pentru moldoveni.

Moldova s-a desprins cu greu de trecutul în care depindea prea mult de Kremlin și acum se uită mândră spre un viitor european. Moldovenii știu să facă diferența și alegerea corectă, pentru că nu este familie în Moldova care să nu aibă copii, frați, nepoți în Uniunea Europeană.

Noi știm din propria experiență că bunăstarea și pacea se află în Europa. Noi, moldovenii, am cunoscut ambele realități și am decis ce ne dorim pentru țara noastră. Moldova va adera la Uniunea Europeană și acest lucru trebuie să se întâmple până în 2030.”

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult